Costeşti, Bărbăteşti, Stoeneşti s-au asociat pentru realizarea “Drumului Mănăstirilor de sub munte”

Trei localităţi vâlcene, cunoscute prin prisma lăcaşelor de cult aflate în zonă, au constituit o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară, în scopul realizării traseului turistic “Drumul mănăstirilor de sub munte”, care ar urma să aibă aproximativ 20 de kilometri. Astfel, comunele Costeşti, Bărbăteşti şi Stoeneşti împreună cu Arhiepiscopia Râmnicului doresc atragerea turiştilor în judeţul Vâlcea, pe un traseu tematic care să […]

» Read more

Alexandru Dediu susţine “Drumul Mănăstirilor Olteniei de sub Munte”

Primarul Alexandru Dediu este edilul care a accesat proiectului propus de ziarul “Râmnicu Vâlcea Week” – drumul mânăstirilor. Este primul edil care, astfel, realizează importanţa turistică pe care o deţine acest culoar de sub munte. De altfel povestea se încrie într-unul dintre cele mai de parfum legende ale Vâlcii. Pe drumul mănăstirilor treceau măglaşii, poştele şi haiducii, nu doar clerul, […]

» Read more

Pelerin pe drumul “Athosului românesc”

Agerpres Vâlcea monahală sau patrimoniul Olteniei de sub munte, grupat în peste 32 de mari mănăstiri ctitorite de voievozi sau de înalți dregători valahi, a devenit destinație pentru tot mai mulți pelerini care sosesc din țară și nu numai. “Aceste lăcașe de cult, așezate de la nord la sud, sunt zestrea noastră spirituală, sunt moștenirea pe care o avem de […]

» Read more

Drumul mănăstirilor vâlcene, un drum secret, desenat de Dumnezeu în Oltenia de sub munte

 Nu există în România, drum mai frumos decât cel care mângâie muntele dinspre Horezu până la Pahomie. Da, e drept, puţină lume îl cunoaşte dar acest itinerar, odată finalizat va fi cunoscut drept drumul Mânăstirilor Româneşti ale Vâlcii. Este poate cărare prin grădina raiului care începe la poalele Horezului, cu minunea brâncovenească, Mănăstirea Hurezi. Aici, pelerinul, închide ochii şi priveşte […]

» Read more

În Vâlcea se află schitul cu cei mai tineri călugări din România

Valea Cheii, un râu de munte sfânt cum i se mai spune în zonă Olăneştiului, are o poveste care îmbină crestele dure ale Masivului Buila-Vânturariţa cu latura mistică a ortodoxismului românesc, de-a lungul Cheii existând nu mai puţin de patru mănăstiri de patrimoniu. De altfel zestrea ecleziastă a Vâlcii este de neconstestat, în acest judeţ, domnitori, boieri sau înalţi ierarhi […]

» Read more

Schitul Ostrov – Biserica scoasă din apă şi înălţată cu 6 metri

Din 2013… Staţiunea Călimăneşti – Căciulata este cunoscută prin izvoarele sale minerale de care auzise şi Napoleon al III-lea a Franţei, de la izvorul I şi II se alimenta regulat. Dar nu numai, izvoarele medicale minerale dau emblemă acestei aşezări de pe malul Oltului, la ieşirea acestui râu din defileul Cozia. Cele patru mănăstiri aflate la poalele munţilor Cozia reprezintă […]

» Read more
1 35 36 37