Ultima moară de apă din Vâlcea va fi conservată și transformată în obiectiv turistic

Moara lui Barbu, ultima moară de apă din Vâlcea, aflată în stare de funcționare, în comuna Alunu a intrat într-un amplu proiect de conservare, grație unei echipe de inimoși de la primărie, unde sufletul acestei acțiuni este Alexandra. Inițiativa aparținând primarului Cristian Biraruti. De altfel, comuna Alunu, cunoscută din păcate, prea puțin, mai mult prin minerit, are multe alte comori […]

» Read more

Ștefan Verdeș invită producătorii locali din Livezi să participe la Festivalul Dealul Muierii

Cel mai lung deal din Oltenia, un deal care unește județele Vâlcea și Gorj, unde nu mai puțin de 10 comune au deschidere și anume, Dealul Muierii, va fi în această vară, gazda inedită a unui amplu festival care va combina, tradițiile, istoria, gastronomia, punând în valoare tot ce are mai soi, Valea Oltețului. Se spune că în vremurile de […]

» Read more

Comuna Livezi va participa la Festivalul cultural ”Dealul Muierii”, festival unic pentru județele Vâlcea și Gorj

În luna aprilie, s-au pus bazele unui amplu festival de gală, unul care va pune în valoare frumoasa comună vâlceană, Livezi. Este vorba de ”Festivalul cultural Dealul Muierii” Astfel în perioada 21 – 26 iunie va avea loc punerea in valoare a brandului regional Dealul Muierii. Un numar de 43 fete vor pleca din cele doua Pesteri: Pestera Muierii si […]

» Read more

Legenda Dealului Muierii din Zătreni sau cum i-au gonit pe turci peste 2000 de femei din Oltenia

Istoria comunei Zătreni se pierde în negura vremurilor şi face parte din istoria milenară a ţării noastre. După descoperirile arheologice făcute de Gheorghe Licu în anul 1911 în Vâlceaua Dobreştilor, 37 de monede de denari republicani romani, acestea atestă Zătrenii ca vatră umană din secolul al II –lea î.e.n. Monedele în număr de 37, denari republicani romani de argint, menţionate […]

» Read more