În medie 100 de noi autorizații pe an în Mihăești, 4000 din cei 8000 de locuitori sunt orășeni

Comuna care înregistrează un avans consistent în ultimii ani, în ceea ce privește nou veniții, este comuna Mihăești care are deja o populație de 8000 de locuitori, în realitate, primarul Constantin Bârzăgeanu, spunând că numărul acestora este mult mai mare. Anual, Primăria Mihăești eliberează în medie 100 de autorizații de noi locuințe dar și pe segmentul investiții, o medie de […]

» Read more

Cu aproape 14 milioane de lei venituri, polul urban Băbeni (Băbeni, Mihăești, Ionești, Frâncești, Govora) devine al treile pol economic al Vâlcii

Băbeniul este așadar potrivit cifrelor înaintate de finanțe unul dintre cele mai dezvoltate orașe din Vâlcea, o zonă clar, cu perspective industriale bune, unul care atrage investitori și dezvoltă clar un uriaș complex de IMM-uri, ceea ce însemană o economie sănătoasă. Asta se întâmplă și în localitățile limitrofe. În analiza noastră am scos Șirineasa, pe care am inclus-o în zona […]

» Read more

După ani de așteptare, cea mai mare comună vâlceană va avea rețea de canalizare cu fonduri europene

Cea mnai mare comună din Vâlcea, Mihăeștiul, va avea rețea de canalizare, fiind printre primele localități în care se va implementa acest mare proiect de infrastructură. ”Au fost ani de așteptare, știu că mulți își pierduseră speranța dar avem și o veste bună în această toamnă. A fost aprobat Master Planul de apă și canalizare în județul Vâlcea iar comuna […]

» Read more

Comuna Mihăești atinge numărul de 10.000 de locuitori, fiind a treia localitate din Vâlcea

Primăria Mihăești  a finalizat 4 mari lucrări în această lună unde toți locuitorii comunei pot benefica de acestea : .Sala de sport din satul Buleta; Finalizare modernizare trecere cale ferată dublă în sat Măgura; Parc de joacă pentru copii în sat Buleta; Asfaltare Strada Ferma 2 din satul Mihăești. Urmează începerea lucrărilor pentru un nou spațiu de joacă pentru copii […]

» Read more

Mihăesti una din primele comune unde se poate vorbi despre ”downshifting”

Downshifting-ul este definit prin alegerea simplităţii: renunţarea la funcţii stresante sau la slujbe devoratoare de timp şi nervi pentru o muncă mai plăcută, fie ea şi nou-descoperită, la un venit consistent în favoarea unuia considerat suficient, la urban în favoarea ruralului. Un refuz al consumerismului şi materialismului excesiv şi alegerea unei căi mai apropiate de natură, de ecologie şi valori […]

» Read more

Mihăești, comuna cu cel mai rapid ritm de urbanizare din județul Vâlcea

După ce în primul deceniu de după 2000, Vlădeștiul a fost tragetat de cei care au dorit o casă la țară, după anul 2010, Mihăeștiul a fost optiunea orăeșnilor care au dorit să abandoneze orașul pentru mediul rural. Potrivit primarului Constantin Bărzăgeanu, au fost mai mulți factori care au pus comuna în lista de optiuni, acestea fiind, în acea perioadă, […]

» Read more

Parcul industrial Stupărei – Tătărani din Mihăești prinde contur din ce în ce mai mult

Cea de a doua comună, cu un grad uriaș de dezvoltare, cu peste 200 de agenți economici, Mihăești reușește să atragă din ce în ce mai mulți agenți economici, în zona riverană drumul național DN 64, pe porțiunea Stupărei – Tătărani. ”Vorbim de o zonă înclusă în Planul nostru Urbanistic General alocată dezvoltării econimice și industriale. Aici deja funcționează agenți […]

» Read more

Poate fi considerat Băbeniul și vecinii (Ionești, Frâncești, Mihăești, Govora) un pol economic

Băbeniul este așadar potrivit cifrelor înaintate de finanțe unul dintre cele mai dezvoltate orașe din Vâlcea, o zonă clar, cu perspective industriale bune, unul care atrage investitori și dezvoltă clar un uriaș complex de IMM-uri, ceea ce însemană o economie sănătoasă. Asta se întâmplă și în localitățile limitrofe. În analiza noastră am scos Șirineasa, pe care am inclus-o în zona […]

» Read more

Comuna Mihăești pe locul 8 la nivel economic în Vâlcea dar a doua comună dezvoltată a județului

Comuna Mihăești se află pe locul 8 din punct de vedere economic între cele 89 de localități vâlcene, cu venituri în 2021 similare cu cele de anul trecut, puțin peste 3,1 milioane de lei din surse proprii. Cu aceste cifre ocupă locul doi între comune, după Budești, având o uriașă resursă industrială, nu mai puțin de 180 de agenți economici […]

» Read more

Complex de agrement dar și pensiuni noi pe lista de investiții din Mihăești

Comuna Mihăești se află pe locul 7 ca nivel economic între cele 89 de localități vâlcene, cu venituri în 2020 de peste 30 de miliarde de lei din surse proprii. Cu aceste cifre ocupă locul doi între comune, după Budești, având o uriașă resursă industrială, nu mai puțin de 180 de agenți economici își desfășoară activitatea aici, urmând ca în […]

» Read more

Un mini spital modern este aproape de finalizare în comuna Mihăești

Localitatea Mihăești va fi beneficiara unui dispensar modern, în suprafață de apoximativ 600 m.p, P+1, dotat cu aparatură medicală performantă. Investiția care este aproape de finalizare, este realizată cu fonduri guvernamentale, prin Programul Național de Dezvoltare 2 și este amplasată chiar în spatele sediului Evidenței Populației. Dispensarul este de fapt, un mini-spital ultradotat în care vor funcționa mai multe cabinete […]

» Read more

În Mihăești, prin CNI se vor asfalta ultimele drumuri de pământ

Aflată pe locul 7 din punct de vedere economic între cele 89 de localități vâlcene, cu venituri în 2020 de peste 30 de miliarde de lei din surse proprii, comuna Mihăești este una care crește demografic anual, cu cel puțin 100 de noi locuitori. Cu aceste cifre ocupă locul doi între comune, după Budești, având o uriașă resursă industrială, nu […]

» Read more

În că doi dezvoltatori industriali vin în Mihăești, pe DN 64, comuna devenind una din cele mai industrializate din Vâlcea

Numărul agenților economici din Mihăești tinde spre 200, după ce în zona industrială riverană DN 64, alți doi agenți economici urmează să dezvolte unități de producție. ”Cam acesta a fost și scopul nostru, de la Stupărei si până la intrarea în Băbeni de o parte și de cealaltă a drumului național, zona să fie pentru dezvoltarea unităților de producție. Deja […]

» Read more

Mihaăești, cea mai mare comună din Vâlcea, este un model de dezvoltare social și economic

Cu un număr de 10.000 de locuitori, comuna Mihăești este cea mai mare din județul Vâlcea și cu cea mai ridicată rată de industrializare, în anul 2021, cel puțin trei investitori vor dezvolta noi afaceri în zona industrială adiacentă DN 64. Astfel numărul agenților economici va ajunge la peste 185, ceea ce poziționează comuna Mihăești pe locul 4 ca număr […]

» Read more

Mihăeștiul se deschide pentru noi investiții în zona industrială DN 64

Una din cele mai dezvoltate comune din Vâlcea, cu cea mai mare populație, își creionează deja liniile de viitor, zona cuprinsă între Stupărei și limită Băbeni, fiind deja în atenția agenților economici care vor să dezvolte aici afaceri. Primăria consideră că avantajul de a fi străbătută de două drumuri naționale și unul județean sunt aspecte care determină o accelerare a […]

» Read more

În următorul mandat, Constantin Bârzăgeanu va construi un complex de agrement în Mihăeşti

Viitorul complex va include un ştrand, parc, teren de joacă, locuri de picnic. Complexul va fi amenajat în Negreni, aproape de centrul comunei, în zona unde cu trei ani în urma a funcţionat temporar o bază americană. “Este o investiţie utilă în localitatea noastră, realizată cu fonduri europene, solicitată de locuitori. Va fi un punct de atracţie pentru comună şi […]

» Read more
1 2