Drumul care uneşte Subcarpaţii Vâlcii cu viile din sud, pe dindosul Oltului, a intrat în reabilitare prin fonduri europene

Un drum nu doar necesar, dar vorbim de un drum absolut de poveste şi istorie care a intrat în reabilitare. Un drum pe care am circulat de atâtea ori și care mi-a oferit şansa să văd o panoramă a subcarpaţilor Vâlcii de pe malul drept al Oltului, să văd crestele Căpăţânilor la apus, să văd parcul industrial Râureni, noaptea. DJ […]

» Read more

Oraşul din Vâlcea care în această vară şi-a dublat populaţia

Nu mai este niciun secret faptul că staţiunea balneară Călimăneşti – Căciulata este una din cele mai căutate staţiuni din România, în această vară atingând însă recordul de turişti, populaţia rezidentă fiind de 20.000 de locuitori în mijlocul verii. „Da, aşa este. Începând cu jumătatea lunii iulie sau chiar în prima decadă şi până la finele lunii august, în ceea […]

» Read more

Roxana Mânzatu (Ministrul Fondurilor Europene): Depozitul de gunoi de la Roeşti gata în 2023

Am revenit la Vâlcea pentru proiectul de gestionare deseuri cu finantare UE 32 milioane Euro & lucram in sistem de comandamente saptamanale cu toti factorii implicati ca sa recuperam maxim. Am fixat, azi, si cu Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara (ADI) Salubrizare fiecare ce facem si in ce termen pentru ca investitia europeana in sistemul de deseuri sa fie finalizata pana […]

» Read more

Radulescu: In administrarea noului CET noi vom deține acțiunea de aur în cazul prețului agentului termic pentru populatie

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, spune că, indiferent de structura acționariatului noii Centrale Termice Govora, instituția pe care o conduce va deține „acțiunea de aur” strict că referire la prețul agentului termic pentru populație. „Da, interesul nostru este ca noul CET sa fie administrat de societățile care efectiv sunt interesate sau legate direct in procesul de productie. Suntem receptivi […]

» Read more

Va renaşte o nouă centrală în locul CET Govora, cu acţionariat: Ciech – Chimcomplex – Consiliul Judeţean?

După mai bine de 15 ani de jaf şi de haos politico-administrativ la CET Govora, am putea vorbi de o revoluţie economică şi de un liberalism, pe care judeţul ăsta îl aştepta de decenii. Să sperăm însă că nu e prea târziu. Să facem un scurt rezumat. Centrala Termoelectrică Govora este o centrală medie, construită în anii 70, să funcţioneze […]

» Read more

Constantin Radulescu: Daca nu se rezolva situația de pe platforma chimica, mă pun în fața protestatarilor și merg cu ei la Bucuresti

Președintele Consiliului județean Vâlcea, Constantin Radulescu a declarat pentru Râmnicu Vâlcea Week că, daca autoritățile centrale nu vor găsi soluții pentru platforma chimica, se va alătura protestatarilor și va merge cu ei la București. „Sunt vâlcean înainte de orice. Trăiesc aici, alaturi de oamenii noștri. Multi îmi sunt vecini, cu multi am copilărit. Cum sa nu le înțeleg necazurile? Iar […]

» Read more

Singurul pod boltit din Vâlcea, cândva pod tehnologic pentru o megastructura, a intrat în reabilitare

Singurul pod boltit din judetul Vâlcea, pod peste râul Olt a intrat în reabilitare după 50 de ani de la construcție. Este vorba de podul de la Cornet, pod care leagă Valea Oltului de cele cinci comune care compun Tara Loviștei. Putina lume știe că acest pod, inițial, a fost construit că pod tehnologic, el urmând a asigura construirea unei […]

» Read more

La Râmnicu Vâlcea, o piesă de teatru va fi jucată într-un autobuz al Regiei de Transport Public (ETA)

Astfel, duminică 22 septembrie, începând cu orele 11.00, cei care îşi vor achiziţiona bilet de autobuz local vor putea urmări şi piesa de teatru „Buzunarul cu pâine” de Matei Vişniec.  O piesă jucată cu doi actori, timp de 40-45 de minute. Urmează ca în perioada următoare să fie stabilit traseul, împreună cu cei de la ETA. Acest spectacol face parte […]

» Read more

Iniţiativă liberală la Consiliul Judeţean Vâlcea; Se mizează pe o companie energetică, independentă de CJ

Ceea ce am discutat în ultimii ani, în această revistă cu privire la CET Govora şi la marea anomalie, ca acest agent economic este subordonat unui parlament regional, ar putea găsi o rezolvare. Dar să nu fie prea târziu. Deşi noi am insistat la toate conducerile CJ să se elibereze de un agent economic din subordine şi să-l lase liber […]

» Read more

Măriile au fost sărbătorite pentru prima dată la Prundeni, într-o atmosferă destinsă şi cu multă voie bună

Deşi pe aici prin Oltenia, se spune că pe 8 septembrie e „Măria Mică”, pe 15 august fiind „A Mare”, la Prundeni, Primăria a decis că este o ocazie potrivită pentru a sărbătorii femeile din România care, poartă cel mai cunoscut nume, numele Maicii Domnului. „Suntem un popor creştin. Şi este un nume frumos, un nume nobil, un nume binecuvântat […]

» Read more

Nu îmi plac chiţibuşărismele; în judeţul Vâlcea, la această oră sunt în execuţie 80 de km de drumuri judeţene

Privesc scena politică locală cu oarecare detaşare şi cu precădere războiul de multe ori abuziv pe Facebook, dintre PNL şi PSD, unul care deja precede o campanie electorală extrem de dură, care urmează să se petreacă, pentru localele din primăvara viitoare. Am promis că nu intervin dar, mă simt dator să punctez câteva detalii, pe care le-am văzut personal în […]

» Read more

Primarul din Muereasca solicită constructorului să urgenteze lucrările de reabilitare a Drumului Judeţean din localitate

Primarul Ion Ungureanu a declarat pentru revista Râmnicu Vâlcea Week, faptul că şi-ar dori un ritm mai susţinut al lucrărilor de reabilitare a drumului judeţean, numit şi drumul Athosului Românesc, drum care traversează localitatea de le est la vest până la Mănăstirea Frăsinei. „Eu exprim aici, nemulţumirea locuitorilor care ar dori un ritm susţinut, ceva mai alert şi consistent al […]

» Read more

După reabilitarea Drumului Băiaşului, Perişaniul devine nod rutier important pe harta Vâlcii de Nord

Comună situată la cea mai înaltă altitudine din Vâlcea, ultimele sate având case cocoţate spre 1000 de metri altitudine, zonă Perişaniul este capitala Loviştei, a uneia din cele mai frumoase depresiuni montane din România. Aşezată pe urmele Posadei, de-a lungul râului de aur, Băiaşu, comuna este un uriaş patrimoniu de istorie, urme străvechi fiind la tot pasul dar şi urmele […]

» Read more

Comuna Vlădeşti devine staţiune de agrement; după 2 piscine urmează un complex balnear

Situată la doar 4 kilmotri de centrul Râmnicului, comuna Vlădeşti este de departe una din cele mai urbanizate localităţi din judeţul Vâlcea. Urmele vechii comune se retrag, în locul lor apărând case noi, cochete care fie formează cartiere rezidenţiale, fie străjuies frumoasele străzi recent asfaltate ale comunei. „Şi asta nu e tot, următoarele proiecte care ţin de infrastructură vor fi […]

» Read more

Reabilitarea Drumului Doamnei este pe ultima sută de metri

Există în Vâlcea, un drum aparte, cunoscut drept Drumul Doamnei, un drum care leagă două mănăstiri de suflet românesc. Amintirile şi legendele Mănăstirii Surpatele vorbesc despre acest acest lăcaş de suflet al doamnei Maria Brâncoveanu. Mai ales de perioada în care i-a servit ca loc de reculegere după martiriul soţului şi copiilor, împreună cu cealaltă văduvă a tragediei, soţia lui […]

» Read more

Pe scara „bogăţiei”, Vâlcea ocupă locul 23 pe judeţe iar Râmnicu Vâlcea, locul 20 la municipii

Din punct de vedere al veniturile obţinute în 2018, într-un raport al Ministerului Finanţelor, judeţul Vâlcea ocupă locul 23 în topul judeţelor. Iar la nivelul municipiilor, Râmnicu Vâlcea se situează pe locul 20. Adică ne aflăm undeva la mijlocul clasamentului. Din punctul nostru de vedere, poziţia nu este onorantă, Vâlcea având un potenţial uriaş, nevalorificat nici măcar la jumătate. Infrastructura […]

» Read more
1 2 3 4 30