Autostrada Sibiu-Piteşti trece prin Vâlcea, numai că cei de la Consiliu nu ştiu asta

Judeţul Argeş se pregăteşte de autostradă, în schimb, judeţul Vâlcea habar nu are că va avea o autostradă pe traseu. Astfel în luna august, mai multe seminarii au avut loc în judeţul vecin cu ocazia dezbaterilor pe tema strategiei de dezvoltarea durabilă a Argeşului. O strategie care are ca punct central exact tema acestei autostrăzi, un culoar care prevede transformarea […]

» Read more

Primăria comunei Budeşti extinde parcul industrial din zonă

Primăria comunei vâlcene Budeşti lucrează la extinderea, la peste 100 de hectare, a parcului industrial, a declarat, miercuri, primarul Gheorghe Mirea. “În prezent, suprafaţa deja relocată industriei este de aproximativ 60 de hectare, dar noi acum lucrăm la întocmirea unui program amplu care prevede extinderea acestui parc industrial la peste 100 de hectare, odată deja cu anunţarea unor mari concerne […]

» Read more

CJ Vâlcea şi CL Budeşti sprijin concret pentru Faurecia

Consiliul Judeţean Vâlcea face prima mişcare în sprijinul investitorilor privaţi, hotârând vineri, în şedinţă ordinară, asocierea cu comuna Budeşti pentru realizarea drumului de acces către compania Faurecia. Astfel, potrivit hotârârii luată de CJ Vâlcea, avem o asociere între Consiliul Local din comuna Budeşti şi forul judeţean pentru realizarea căii de acces spre sediul şi halele viitorului complex industrial. În urma […]

» Read more

Autostrada Sibiu-Piteşti aduce 2000 de locuri de muncă, la Faurecia Râmnicu Vâlcea

Vâlcea va avea anul viitor un număr de 2000 de locuri de muncă în plus datorită investiţiei destul de mari care se execută în prezent pe raza localităţii Budeşti. După tot războiul care s-a dus în urmă cu trei luni, compania franceză Faurecia a demarat un amplu program de investiţii, de altfel întreg complexul industrial se află la jumătate iar […]

» Read more

11 drumuri din Budeşti intră în reabilitare

Administraţia locală din localitatea Budeşti a semnat contractele pentru reabilitarea a 11 drumuri comunale. Aşadar, circa 13 – 14 km de drumuri vor fi asfaltate, astfel infrastructura comunei devenind atractivă pentru noi investitori. În localitate sunt în desfăşurare foarte multe lucrări, iar dacă acestea vor fi finalizate conform proiectelor, aceasta se va dezvolta economic considerabil. Administraţia locală oferă sprijin potenţialilor […]

» Read more

RVW a avut dreptate în cazul Faurecia sau cum se lăuda degeaba primarul Matei!

Râmnicu Vâlcea Week a avut dreptate din nou în cazul investiţiei Faurecia, investiţie cu care Georgel Matei se lăuda la începutul acestui an, când dădea certe 1.600 de locuri de muncă. Matei, însă, a anunţat acum câteva zile, ceea ce noi am spus-o în ianurie, că grupul francez nu va mai face în municipiu fabrica, pentru că… nu avem pământ. […]

» Read more
1 2 3