Surpatele – mănăstirea unde şi-a plâns Maria Brâncoveanu destinul crud

Agerpres

Depresiunea de spirit şi cuvânt sfânt, aşa cum mai este denumită regiunea Horezu, cuprinde unele dintre cele mai nobile ctitorii voievodale din Ţara Românească, adevărate manuscrise arhitecturale cum le numea cineva, cu referire la mănăstirile Hurezi, Govora, Dintr-un Lemn, Bistriţa, Arnota, ”catedrale ale timpului sacru românesc”.

Unul din aceste daruri sfinte, zestre a spiritualităţii româneşti, este Mănăstirea Surpatele, ctitoria doamnei Maria Brâncoveanu, care în 1706 – 1707 a construit  pentru ”călugăricioarele’ de aici o biserică nouă şi a împodobit-o cu pictură, tâmplărie sculptată din lemn de tei aurit, icoane, candelabru de aramă făcut de meşterul Hans Georg Beck, odoare şi averi din care să se poată întreţină obştea de călugăriţe. Pictorii pe care i-a ales Doamna Maria au fost Andrei, Iosif ieromonahul, Hranite şi Ştefan, ai renumitei echipe de zugravi hurezeni conduşi de Constantinos.

Pisania de deasupra uşii de la intrare aminteşte că mai înainte mănăstirea avea o biserică ce ”zidită a fost oareş-cându de Buzeşti, însă mică şi prost lucrată’- (Constantin Bălan, ‘Inscripţii medievale şi din epoca modernă a României. Judeţul istoric Vâlcea’).

Surpatele 2“Deşi mică şi neînsemnată, mănăstirea de la Surpatele apare înainte de a se ocupa doamna Maria Brâncoveanu de ea, într-un număr mare de documente ale vremii, peste 30, care îi leagă istoria de boierii Drăgoeşti şi potrivit legendei chiar de voievodul Ştefan Surdul (1591 – 1592), după cum afirmă Doru Căpătaru în cartea pe care o dedică mănăstirii. Tehnic vorbind, biserica mănăstiri Surpatele este armonios construită, are planul triconic cu turla înălţată deasupra naosului şi pridvor deschis susţinut pe stâlpi legaţi între ei prin arcade în acoladă”, spune sociologul Ligia Rizea, specialist în patrimoniu.

Decoraţiunea exterioară este simplă, dar plină de rafinament, brâul floral în relief, ancadramente de piatră la ferestre, înconjurate de chenare decorative. Iniţial incinta era compusă din corpuri de chilii care formau în jurul bisericii un patrulater cu cerdace şi galerii elegante.

După secularizarea averilor mănăstireşti, aşezământul monahal de la Surpatele a fost abandonat din lipsa posibilităţilor materiale şi financiare de a mai fi întreţinut. Începând cu anul 1927, prin strădania unor maici venite de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, ansamblul a fost refăcut.

Comisiunea Monumentelor Istorice a restaurat complexul monahal între anii 1927-1935. Au urmat lucrări de consolidare între anii 1958-1959 şi în anul 1984, când biserica a fost învelită cu tablă de plumb, din îndemnul şi sub conducerea episcopului Râmnicului, Gherasim Cristea, şi tot prin strădania acestui adevărat ctitor pentru multe dintre mănăstirile din Vâlcea şi Olt, fresca şi iconostasul de la Surpatele au fost restaurate în anul 2004, de Simona Cătălina Petrescu şi Anca Corina Nicolaescu.

Surpatele 3Calitatea deosebită a restaurării a fost răsplătită cu premiul “Vasile Drăguţ” acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor pentru cea mai bună restaurare de frescă, în anul 2004, spune Ligia Rizea în ‘Monumentele istorice din judeţul Vâlcea. Repertoriu şi cronologie’.

Dar amintirile şi legendele mănăstirii leagă acest lăcaş de suflet al doamnei Maria Brâncoveanu de perioada în care i-a servit ca loc de reculegere după martiriul soţului şi copiilor, împreună cu cealaltă văduvă a tragediei, soţia lui Ianache Văcărescu, decapitat şi el alături de Brâncoveni, dar şi de trei poveşti de iubire care îi au ca protagonişti pe zugravul Gheorghe Gherontie, Iancu Jianu şi Anton Pann.

La această mănăstire, Maria Brâncoveanu şi-a plâns, în ultimii ani ai vieţii, soarta crudă care-i răpise, în mod dramatic, bărbatul şi copiii. De altfel, drumul care leagă acest mic aşezământ monahal de Mănăstirea ‘Dintr-un Lemn’, aflată nu foarte departe, se numeşte chiar Drumul Doamnei şi se spune că Maria Brâncoveanu parcurgea des, mergând pe jos, acest drum de vreo 5- 6 km., care străbate comuna Frânceşti de la un cap la altul, rugându-se printre lacrimi pentru sufletele răposaţilor.

Legenda zugravului Gherontie spune că acesta a iubit toată viaţa pe fiica unui boier de-al locului, dar fără niciun rezultat, domniţa respectivă nu i-a răspuns sentimentelor, ba mai mult artistul a fost chiar invitat la nunta domniţei. Nesuportând această durere a sufletului, zugravul mănăstirii, Gheorghe Gherontie, a decis să se călugărească.

Cea de a doua poveste care are legătură cu Iancu Jianu ascunde de fapt o tragedie. Circulă de fapt două variante. O primă variantă ar fi cea în care Florica, sora lui Iancu Jianu şi logodnică a lui Tudor Vladimirescu, în timpul răscoalei, a fost siluită de guvernatorul Olteniei, serdarul Stoica. Florica a preferat să se sinucidă, nu înainte de a-i povesti fratelui cele petrecute. Iancu Jianu l-a prins pe serdar şi ca pedeapsă l-a înjunghiat chiar pe mormântul Floricăi, aflat în curtea Mănăstirii Surpatele. În cea de-a doua variantă, în cauză, victima serdarului Stoica ar fi fost chiar logodnica lui Iancu Jianu, Lenuţa Golfineanu.

Surpatele 4Ultima legenda are legătură cu Anton Pann, unde lucrurile sunt clare şi fac parte din biografia poetului şi muzicianului. La Surpatele, poetul s-a îndrăgostit de călugăriţa Anica, nepoata stareţei Platonida de la mănăstirea ”Dintr-un Lemn”, şi a convins-o să fugă cu el, trecând-o munţii prin Pasul Bran, deghizată în bărbat.

Sunt şi alte poveşti care pot fi auzite de pelerinul sau turistul care alege, preţ de un ceas sau mai multe, să se oprească la una dintre cele mai frumoasă mănăstiri, ctitorie a Mariei Brâncoveanu, soţia martirului voievod

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *