Suporterii vâlceni anunţă pichetarea sediului Federaţiei Române de Fotbal

Liga Suporterilor Vâlceni pregăteşte o amplă acţiune de protest în faţa sediului Federaţiei Române de Fotbal, sâmbătă, când se va discuta dreptul de promovare în prima ligă a echipei CSM Râmnicu Vâlcea.

‘Va fi o acţiune sută la sută paşnică. Ne vom deplasa de la Râmnicu Vâlcea în mod organizat, pentru a atrage atenţia conducerii Federaţiei Române de Fotbal cu privire la respectarea regulamentelor aflate în vigoare. Noi nu vrem decât să se facă dreptate şi CS Universitatea Craiova să nu primească drept de promovare, având în vedere că astfel s-ar încălca prevederile Statutului LPF, mai exact a articolului 54 care spune clar că o formaţie care nu este afiliată de minimum trei ani nu poate primi dreptul de a juca în primul eşalon. La finalul sezonului trecut, echipa Damila Măciuca nu a primit licenţa exact din cauza articolului 54. Nimeni nu a protestat pentru că regulamentele sunt făcute pentru a fi respectate nu pentru a fi încălcate’, se arată într-un comunicat remis luni către AGERPRES, semnat de Robert Vlădăşel, preşedintele Ligii Suporterilor Vâlceni.

În cazul în care CS Universitatea Craiova va primi dreptul de a evolua în Liga I, cu încălcarea flagrantă a statutului, avocatul Ligii Suporterilor Vâlceni va acţiona în judecată Federaţia Română de Fotbal.

‘Nu mai e nicio surpriză că CSU jucat în Cupa României ilegal, fără să existe o afiliere la FRF, că echipa din Craiova a făcut primele legitimări tot fără a fi afiliată. În plus, locul oferit municipalităţii din Craiova încă din anul 2012 a fost onorat abia un an mai târziu şi în mod normal CSU ar fi trebuit să joace cel mult în Liga a III-a. Toată lumea ştie şi că locul oferit municipalităţii a ajuns la o echipă sută la sută privată, lucru recunoscut de oficialii din Bănie’, se mai arată în comunicatul suporterilor vâlceni.

Sâmbătă este programată şedinţa Comisiei de Disciplină a FRF care va analiza dreptul de promovare a clubului de fotbal CS Universitatea Craiova, drept contestat de oficialii de la CSM Râmnicu Vâlcea pe motiv că se încalcă articolul 54 al Statutului FRF, prin care este prevăzut că o formaţie care nu este afiliată de minimum trei ani nu poate primi dreptul de a juca în primul eşalon.

CSM Râmnicu Vâlcea a terminat campionatul pe locul III şi în cazul în care FRF nu ar acorda drept de promovare craiovenilor, Vâlcea ar reveni după 28 de ani în primul eşalon fotbalistic al ţării.AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *