SUA: Sonda spaţială MAVEN a fost lansată spre Marte

Sonda spaţială americană MAVEN – Mars Atmosphere and Volatile Evolution – a fost lansată luni către Marte de la rampa de lansare a NASA de la Cape Canaveral (Florida), informează Associated Press şi AFP.

Racheta Atlas V cu două etaje care transportă sonda s-a desprins de la sol la ora prevăzută, 18.28 GMT. Sonda, care cântăreşte 2,5 tone, urma la rândul ei să se separe de rachetă într-un interval de 52 de minute, după alte 15 minute fiind prevăzută desfăşurarea antenei solare a sondei. Pentru o lansare de succes este nevoie de reuşita ambelor operaţiuni.

Se prevede ca drumul MAVEN spre Marte să dureze 10 luni, înscrierea pe orbita planetei de destinaţie urmând să se producă în septembrie anul viitor, după o călătorie de peste 700 milioane de kilometri. Misiunea sondei este de a studia atmosfera planetei, oamenii de ştiinţă încercând să afle de ce, în primul său miliard de ani, ”planeta roşie” s-a transformat dintr-un loc cald şi umed în cel rece şi arid de azi.

Este cea de a 21-a misiune lansată de NASA către Marte. Paisprezece din cele 20 anterioare s-au încheiat cu succes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *