Stroeşti, oaza de sănătate unde s-au mutat Bucureştiul, Craiova şi Constanţa

Stroeşti, ruptă, în spatele Măgurei, din lanţul Căpăţânilor, devine oaza de sănătate a Vâlcii. Sau aşa îşi duce de acum înainte renumele în lume.

Pentru că, tăiată abrupt de râul Cerna, exact acolo unde Subcarpaţii moi se plimbă de la vârf la poale, aici, cineva, poate primul Creator de vieţi omeneşti, a dat sufletului un loc de relaxare.

Când intri în Stroeşti, te surprinde cochetăria străzilor, cu flori mari, roşii, de vară, cu mesteceni princiari, dar cel mai mult te uimeşte cum dealurile care, de departe, păreau ca zidurile de înalte, de la jumătate în jos au pus terase, pe unde se cocoaţă, ca o turmă de mioare, casele de munte, cu etaj şi cu multă vie şi cu oameni frumoşi la suflet.

Acesta este Stroeştiul, de la Dianu până spre Pojogi, de la poarta Slătioarei regale până dincolo, spre Copăceni, sau de la marginea Mateeştilor şi până aici, la taifasul Cernei, acesta este sanatoriul curat al lumii.

stoenesti1Poate că aşa a fost regula acestei aşezări. Să îmbine verdele fagului cu dansul molcom al râului şi să întindă, ca o etajeră cerească, satul frumos al Vâlcii.

Argumentul este deja cunoscut. Cinci familii din Bucureşti, una din Constanţa, din Dolj alte două sunt, doar în ultimii doi ani, venite aici definitiv.

“Au vrut case lângă apă. Au cumpărat case vechi şi le-au redat parfumul vintage, au refăcut lemnul, au vrut să aibă aproape acea linişte pe exterior, care să o aducă pe cea de interior. Vin acasă şi stroeşteni nativi, care, după ce au umblat în lumea largă, au regăsit farmecul vieţii de la ţară”, spune Toma Ciolacu, edilul din Stroeşti.

Aici şi când plouă, picurii de ploaie vin, ca într-un sărut, să se împreune cu pământul, dar un sărut timid, adolescentin. Iar iarna, zăpada cade ca în poveştile nordice.

De aceea, cine vine aici se îndrăgosteşte de natura care vorbeşte prin fiecare petec de casă, prin fiecare glas de greier nocturn şi pezevenghi, prin fiecare măr bătrân.

Şi mai e ceva – luna, atunci când stă pe cer, parcă stă deasupra Cernei, oferind celor din Stroeşti două lumini, una de sus şi una de jos, ambele realizând puntea dintre viaţă şi cer.

Mihai IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *