Strategia comunei Popești se concentrează pe dezvoltarea agro-turismului: Firijba, Cotoșmanu, Urși

Începând cu anul 2024, comuna Popești va dezvolta și își va promova zonele care au potențial agro-turistic, încercând astfel să valorifice atât geografia zonei cât și monumentele, legendele și tot ce ține de această frumoasă valea a Luncăvățului.
”Ne vom concentra pe promovarea zonei noastre. Firijba cu satul și cu peisajul spectaculos din această parte de județ, Valea Caselor cu drumurile care duc până la Cărămizi, acolo unde legendele pomenesc de existența unor vechi cetăți dacice, Cotoșmanu sau pădurile haiducilor, despre care a scris și Gala Galaction, biserica noastră de lemn de la Urși, un unicat în zonă, premiată și recunoscută în Europa, pentru arhitectura și picturile ei. Popasul de la Fântinile Reci. Mai ales că localitatea noastră este una de tranzit. Trebuie să valorificăm aerul curat de aici, frumusețea locului”, spune primarul Aurora Măgura.
De altfel, primii investitori în turism au descoperit frumusețea Firijbei, acolo urmând a se dezvolta primele pensiuni din localitate. Iar la Fântinile Reci, primăria lucrează pentru amenajarea unui parc și al unui popas turistic.
În acest sens, Primăria Popești investește în acest an în reabilitarea infrastructurii de drumuri, chiar acum se implementează un proiect pe Anghel Saligny de asfaltare drumuri, urmând ca prin AFIR, să mai fi depusă o documentație, prin care se fnalizeze toată trama stradală.
Localitatea beneficiază de rețele de apă și canalizare și este declarată eligibilă pentru proiectul privind rețeaua de gaze naturale.