Ştefan Vuza – managerul care a redat şansa industriei chimice vâlcene
Stefan Vuza – Presedintele Companiei Române de Chimie, poate fi considerat de departe antreprenorul anului la Râmnicu Vâlcea, graţie implicarii si rezultatelor pe care le-a avut in industria romaneasca in ultimii 26 de ani, si a viziunii sale de relansare a chimiei industriale in Romania.
Stefan Vuza, antreprenorul din spatele celui mai mare grup industrial romanesc, a pariat in urma cu 15 ani pe industria chimica, atunci cand a cumparat Chimcomplex, la acea vreme firma de stat.
Cu o viziune de business bazata pe istoria infloritoare a chimiei industriale inainte de 89, pe profesionistii din companie, pe resurele naturale ale Romaniei si pe nevoile pietei autohtone si straine, in urma cu 5 ani Stefan Vuza a vizionat potentialul urias pe care aceasta ramura a industriei o are si a planificat extinderea strategica a Chimcomplex prin achizitionarea celui mai mare combinat chimic din tara, Oltchim.
Tranzactia de aproape 200 mil euro, cea mai complexa si cea mai mare a ultimilor 25 de ani din industria chimica, s-a încheiat in decembrie anul trecut, Chimcomplex devenind cel mai important jucator pe piata chimiei industriale din Romania si elementul primar din strategia de comasare a mai multor combinate chimice din tara, in Grupul Compania Romana de Chimie.
Deşi a fost un an dificil, datorită problemele survenite la CET Govora, sucursala vâlceană a Chimcomplex a rezistat pe piaţă şi începe anul 2020, cu noi ambiţii de dezvoltare.
Astfel, Compania Română de Chimie, constituită din cele două platforme chimice de la Vâlcea şi Borzeşti, va depăşi, în cinci ani, pragul de un miliard de euro cifră de afaceri, devenind astfel cel mai important jucător din industria chimică din regiune.
Chimcomplex estimează că va creşte producţia anuală cumulată de la 500.000 de tone la 700.000 de tone pe an şi va dubla productivitatea muncii în următorii cinci ani, prin demararea unui program susţinut de investiţii în cercetare şi inovaţie, unde se va aloca 8% din totalul investiţiilor planificate, adică de patru ori mai mult decât ceilalţi jucători din regiune.