Ștefan Vuza este omul care a redat vâlcenilor mândria de a conta în economia lumii

În urmă cu nici 3 ani, Vâlcea se pregătea să intre în zona gri economică și socială a României. Peste tot se vorbea de Valea Plângerii, de noul Petroșani, de dezastrul social și economie. Odată cu prăbușirea combinatului de stat, Oltchim, ajuns printr-un management defectuos, la buza falimentului. De altfel în 2012, combinatul fusese închis și a ulterior a traversat o istorie sinistră de privatizări de cancan, cu iz de telenovele.

Când nimeni nu mai spera nimic, un antreprenor român, un om serios, un om care și-a dedicat viața chimiei, unul care demonstrat că el crede în viitorul chimiei din România, a venit la Vâlcea. Și s-a ambiționat să nu accepte destinul nefast al Oltchimului.

Ștefan Vuza a salvat de la moarte combiinatul vâlcean, inima economică a județului și Parcului Industrial Rârueni. A reușit să recupereze partea viabilă a societății, a curățat-o de boală, a pus-o pe șine și azi, Chimcomplex Râmnicu Vâlcea (fost Oltchim) este din nou în lumea bună a economiei mondiale, fiind printre marii actori ai industriei de polioli și a altor produse chimice, luptându-se pentru primele poziții în Europa și nu numai.

Chimcomplex a readus Vâlcea în circuitul mondial al economiei, a redat speranța și mândria industriașilor vâlceni, a devenit parte activă a vieții sociale și culturale a acestui județ. A cucerit sufletele vâlcenilor, fiind în această vară fundamentul pe care s-a concretizat evenimentul cultural numărul 1 din județ și printre fenomenele culturale de top ale României. Maratonul Beth Hart de la Brezoi, cinci spectacole de gală ale reginei bluesului american în stațiunea recent atestată, din nordul Vâlcii.

Ștefan Vuza și-a surprins prietenii, invitându-i pe toți de aici și ”din lumea mare”, argumentând încă o dată că, nu doar chimia este vectorul economic, ci chimia sufletului, chimia muzicii, chimia artei fac casă bună cu economiea chimiei românești.

”Am sa incep cu un cuvant invatat aici in Oltenia „Pastrator de rost” si am in mana mea un pahar de Zaibar veritabil, gasit cu mare greu de un prieten inca din anii de liceu adica un prieten de peste 35 de ani! Tot in acest cort sunt invitati si au venit prieteni de peste 25 de ani din Cluj Sibiu, Piatra Neamt, Bucuresti si multe alte orase cat si din 11 tari…. si vreau sa le multumesc pentru ca exista si subliniez aceasta pentru ca unul din efectele pozitive ale crizei Covid a fost ca am reinvatam sa aprecim pe cei din jur, cat mai deschis, atat cat mai suntem pe aceasta scena a vietii. De fapt acesta este si spiritul acestei sarbatori – ziua portilor deschise! Si sper ca vom reusi cu totii sa devenim mai deschisi, mai prietenosi, mai uniti si in final mai fericiti, incepand de la furnizori, clienti, concurenti, autoritati, colegi de munca si familiile lor pana la cei ce ni se opun…. cu rost sau fara rost! In fond tot niste „pastratori de rost” sunt si ei, dar in rostul lor!

Aseara am fost cu totii parte la un concert uimitor unde Beth Hart sa depasit pe ea insasi, sa daruit complet scenei, publicului si mai ales muzicii! Tot la fel cred ca fiecare dintre noi o face si se DESCHIDE, insa doar in planurile din cercul lor zero, ori acum noi prin „Ziua Portilor Deschise” incercam sa marim acest cerc si sa includem in el cat mai multi dintre voi, dintre invitati, pentru ca viata merita traita deschis si plenar!

Mai cred ca cei din jurul nostru sunt cei ce ne dau masura, masura care in muzica stim cu totii ca este totul, cu toate ca nu o vezi ci doar in plan subtil o percepi, insa stii si simti ca ea este acolo, ca este parte din muzica si ca da sens! La fel si in planul vietii de zi cu zi, cred ca fiecare dintre noi are nevoie de partea de prietenie din celalalt si uite-ne acum, aici cu mintile deschise iar rolul meu este de a va deschide si inimile! Am citit intr-o carte veche ca Prietenii sunt ca si stelele ce le vezi doar noaptea, dar care stii ca peste zi, chiar daca nu le vezi, sunt tot acolo si te poti baza pe ele! Fiti deschisi oameni buni, noi chimistii suntem aici permanent pentru voi si va invit sa respirati prin toti porii vostri pe cei din jur insa, atentie la concentratie!

Si ca sa revin la Chimie va amintesc ca fiecare element chimic in fapt este neutru, iar ceea ce da toxicitate nu este elementul chimic insusi, cum ar fi clorul ci concentratia sa!

Este o onoare pt mine sa deservesc industria chimica care este industria industriilor iar eu sunt aici pentru ca am pus in inima mea pe primul loc Chimcomplexul si Oltchimul și astazi sunteti oaspetii nostri in tara chimiei, chimie care stim cu totii ca nu e totul, dar totul vine din chimie!
Ultimii ani au fost grei in chimie dar am rezistat! Cele doua Combinate chimice au fost separate timp de zeci de ani dar acum, de aproape 3 ani sunt unite! Ne luptam încă cu salariile mici și tehnologiile vechi dar eu știu ca vom reuși și sigur vom redeveni ceea ce am fost! Si ca sa glumim putin, Covidul nu ne poate omori pe noi chimisti pentru ca In chimie, nu exista moarte, ci doar lipsa de reactie!
Fuziunea dintre Chimcomplex si Oltchim va ramane in istorie impreuna cu eroi ei si se stie ca Oltchim este cel mai iubit brand din Chimia Romanie! Urmatorul pas, la care lucram intens de mai bine de un an, pas pe care eu il percep natural, urmand teoria sirului lui Fibonacci si care va fi facut public peste 10 luni, va implini ceea ce am cerut echipei manageriale inca de acum 2 ani! Ei isi amintesc ca nu au crezut la inceput ca poate fi posibil, respectiv ca cifra de afaceri sa depaseasca 1 miliard de euro, insa acum echipa a inceput sa simta ca se poate implementa, vede deja proiectul final ca si facut si sunt entuziasti!
Ne asteapta o provocare de 5 ori mai mare si astfel dupa ce am investit in chimie pana acum 210 milioane de euro, acum vom investi inca 1,1 miliarde de euro impreuna cu partenerii nostri! Dar toate la timpul lor!
Rolul meu este de reda mandria chimistilor din tara, asa cum era alta data, prin a recladi Compania Romana de Chimie, industrie care merita sa ramana la romani si nu la straini!
O am alaturi de mine pe mama mea care este o tanara pensionara chimista de peste 75 de ani cu 6 zile si ….care a lucrat toata viata in chimie – laboranta chimista la CFS Savinesti – firma distrusa de Grupul Radicii Italia iar eu, pentru cei ce nu stiu, sunt in chimie de 18 ani si nu ma voi opri pana nu voi recladi fosta Centrala a Chimiei Romaniei! Va provoc dragi colegi chimisti ca si voi sa aveti ca scop in viata renasterea industriei chimice Romanesti si nu e greu pentru ca stim ca atunci cand Dumnezeu este de partea ta, nu conteaza cine ti se va opune!
Astazi este un moment de bilant, un moment al recunostintei pentru cei ce si-au dedicat viata alaturi de mine acestui proiect Remarcabil, este un moment al vorbelor nespuse sau uitate, adresate celor ce conteaza cel mai mult! Uitati-va fiecare in jurul vostru si daruiti recunostinta voastra printr-un inocent zambet!
Apoi, sa ne uitam in sus si sa fim recunoscatori si celor ce numai sunt pentru ca cu totii purtam amprenta oamenilor pe langa care am trecut, a celor care ne-au invatat sa daruim, a celor pe care ii invatam la randul nostru sa daruiasca! Am sa inchei iar colegii stiu ca in toate mesajele mele, eu inchei prin a impartasi 10 noi adevăruri din experienta mea de peste 52 de ani si o voi face si acum:
1. Un război nu se câștiga cu strategii, influente și bani ci doar cu oameni hotărâri sa învingă! iar Orice progres se petrece dincolo de zona de confort!
2. Istoria este scrisă de cei ce nu renunța! Si uite ca astazi scriem impreuna o fila de istorie!
3. Viziunea fără acțiune e doar un vis. Acțiunea fără viziune e un coșmar!
4. Nu îndrăznim nu pt ca lucrurile sunt dificile, lucrurile par dificile pentru ca nu îndrăznim!
5. Nimic din ceea ce merită nu se obține ușor!
6. Bineintes ca am invitat si cativa carcotasi si culmea ca au venit iar ca urmare am introdus in speachul meu urmatoarele invataminte: „Nu fiecare furtuna vine sa iti distruga viata, unele vin sa-ti curețe calea! – Parintele Galeriu – si se stie ca „Zmeul se inalta impotriva vantului!
7. Ca doua persoane sa se inteleaga nu trebuie sa aiba aceleasi idei ci acelasi nivel de respect!
8. Ceea ce esti acum este rezultatul a ceea ce ai fost! Ce vei fi, este rezultatul a ceea ce faci acum!
9. Lucrurile bune li se intampla celor care cred, lucrurile si mai bune celor care sunt rabdatori, iar lucrurile extraordinare celor care nu se dau batuti!
10. Intreaga lume se da la o parte din fata omului care stie unde merge!
Va mulțumesc pentru ca existați si daca eu mi-am ales sa fiu “Pastrator de rost” in chimie va rog sa fiti si voi “Pastratori de rost” fiecare in locul sau pentru ca doar asa veti avea o viata implinita!” , a declarat Ștefan Vuza, sâmbătă, la Chimcomplex, cu ocazia Zilelor Porților Deschise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *