Ștefan Vuza (Chimcomplex): Producția chimică este cea mai mare din 1989 până în prezent

Ștefan Vuza, unul dintre cei mai puternici antreprenori români din domeniul industrial, Președinte al Chimcomplex Borzești și Fondator al Grupului Servicii Comerciale Romane, remarcă o creștere impresionantă a producției în industria chimică: “Chimia merge bine, producțiile sunt chiar istorice, cea mai mare producție de la 89 încoace“. 

Dar care sunt schimbările pe care pandemia le-a adus asupra acestui domeniu? Ștefan Vuza explică: “Fizic nu s a schimbat nimic, tactic însă, faptul că se vorbește la nivel de Guvern, de Ministere că industria chimica și faramceutica să se dezvolte și să asigure astfel o independență a unor produse pe care noi le importam, este un lucru bun“. Cu toate acestea, invitatul Forbes rămâne reticent, așteptând încheierea anului electoral. Clar este faptul că pandemia accelerează diferite procese, iar Ștefan Vuza specifică: “Schimbarea nu este o problemă. Dacă te ții de trecut, ești într-o zonă de impredictibilitate. Tu dai tonul la cântec. Trebuie să îi incluzi pe ceilalți în procesul decizional. Trebuie să comunicăm mai mult ca înainte.

Deși Chimcomplex a fost nevoită să schimbe liniile de producție, pentru a produce în regim prioritar hipoclorit de sodiu, în luna mai a relansat producția de alcool izopropilic. “Mergem bine, am avut pierderi în prima jumătate de an, acum probabil că recuperăm“, spune președintele Chimcomplex.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *