Ștefan Bogdan vrea să consolideze Băbeniul drept al treilea pol economic al Vâlcii

Cu peste 200 de agenți economici, cu e ecomomie care aduce Băbeniul din 2019 pe locul 3 ca nivel de PIB, în județul Vâlcea, orașul speră că va atrage în anii următori mai mulți investitori, astfel încât, poziționare sa pe podium să nu fie una întâmplătoare.

Primarul Ștefan Bogdan reconfirmat la alegerile din septembrie spune că va implementa proiecte care să asigure o infrastructură modernă acestui oraș, va fi deschis pentru orice investitor care vrea să dezvolte aici afaceri și va schimba cu totul estetica orașului.

Multitudinea de lucrări la infrastructura străzilor cuprinde toate zonele componente ale orașului Băbeni. În zona Valea Mare se fac trotuare și s-a licitat execuția la rigole și poduri, pe o distanță de 1,3 km, iar ulițele neasfaltate au fost amenajate cu balast și mistură. Potrivit primarului Ștefan Bogdan, s-au început și lucrări de modernizare la parcările dintre blocuri, iar în zona Tătărani se lucrează la rigole. Totodată au fost în program de asfaltarea străzile Dragoș Vrânceanu, Unirii și Uzinei.

Extinderea rețelelor de gaze în toate satele componente este una prioritățile primarului, iar acest proiect este în lucru.

Primarul Ștefan Bogdan consideră că ”tot orașul trebuie de beneficieze de gaze , deoarece asigură condițiile necesare unui trai decent. La această oră avem rețele de gaze în proporție de 47% și lucrăm la un studiu de fezabillitate de extindere până la 90 de procente. Gazul este foarte important și pentru potențialii investitori, de aceea, în următorul mandat acesta este obiectivul principal, ca oamenii să aibă, apă, canal, asfalt și gaze”.

Bogdan spune că are nevoie de investitori care să ofere produse care au plusvaloare, care să poată genera salarii bune și că dispunerea orașului la intersecția drumurilor spre Horezu, Râmnic, Drăgășani, Slatina este un avantaj.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *