Staţiunea Vârful Romani va avea drum asfaltat şi curent electric în următorii 4 ani

Staţiunea Vârful Romani va avea drum asfaltat şi curent electric în următorii 4 ani. Sau cel puţin aceasta este declaraţia noului primar al oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu.

“Drumul nu va fi cel de acum, va fi un alt traseu, unul care va merge pe creastă. Care va pleca din satul Olari şi va urma linia plaiului. Încă de dinainte de a mă decide pentru a candida la primăria Staţiunii Horezu, am vorbit cu Obştea pentru a dona acel drum în domeniul public. Este un drum forestier pe care l-am străbătut în nenumărate rânduri”, spune Sărdărescu.

Asfaltarea acestui drum turistic se va face din fonduri europene, acest drum urmând să deservească şi staţiunea Ursu – Ursuleţul.

Romani1În ceea ce priveşte aducerea electricităţii sus, la Vârful Romani, lucrurile sunt mai simple după cum spune Sărdărescu.

“Condiţia celor de la CEZ era ca acolo sus să fie 100 de cabane sau locuinţe şi măcar 4 din ele să fie în permanenţă locuite. Pot spune că, în afara mănăstirii, sunt deja 4 locuinţe permanente şi avem deja 120 de cabane şi pensiuni. Aşadar, pentru CEZ, criteriile sunt îndeplinite, se pot apuca de investiţie. Ştim cu toţii că inima turismului în Horezu este staţiunea Vârful Romani. Şi trebuie să fie gata în următorii 4 ani”, adaugă primarul ales din Horezu.

Dacă Transilvania are o Sighişoara, Moldova străluceşte în Bucovina Sucevei, Muntenia rezistă prin Târgovişte, Oltenia are şi ea o capitală a frumosului, o capitală a eleganţei, aristocraţiei, decenţei, spiritualităţii, creştinătăţii, o capitală a pământului viu.

Aceasta este Horezu. Destinat şi ales chiar de Dumnezeu să fie singura citadelă a României de sub munte, dar care să aibă o poartă spre nord, Horezu este locul unde lumea se închide metafizic între stejarii seculari şi vecernia lui
Brâncoveanu.

romani2Horezu pleacă de sub pământ prin lut fermecat şi urcă la 1.600 la meteora Vârful Romani. Da, nu este un neadevăr, Horezu este oraşul care se întinde pe patru dimenisuni, are şi lăţime, şi lungime, are înălţime, dar şi adâncime.

În adâncurile Horezului nu stă doar istoria strămoşilor frumoşi ai acestui oraş domnesc, nu, Horezu are rădăcini înfipte adânc în lutul care a stat la baza creaţiei noastre ca oameni. Poate că Dumnezeu, când a vrut să-l facă pe Adam, a ales exact lutul hurezean pentru a duce mai departe moştenirea noastră ontologică, fiinţa noastră creatoare de frumos.

De aceea, Horezu este azi capitală UNESCO, două obiective sunt aici trecute pe harta patrimoniului universal – biserica lumii, locul unde Brâncoveanu a trimis suflare de cult, Mănăstirea Hurezi, şi arta divină a modelării lutului de sub Horezu.

sardarescuÎntre Măgura vie de la sud şi Vârfurile de 2000 de metri de la nord, stă acest paradis al Vâlcii, loc unde Oltenia de Nord se întâlneşte cu Ardealul de Sud, şi bijuteria României, acest arhipeleag de esenţe divine, iese la suprafaţă în cel mai frumos oraş al sufletului de România.

Pe străzile cu multe flori, printre palatele brâncoveneşti în miniatură, un autentic bonsai arhitectonic, ne plimbăm prin Horezu şi ştim că aici sfinţii au născut îngeri care au lăsat aripi meşterilor olari.

Acesta este Horezu, oraşul care s-a născut sub pământul sfânt, odată cu omul lui Dumnezeu, şi tinde să urce spre Cer, să-l caute pe Creator dincolo de vârful munţilor. Este povestea iubirii, de aceea, în jurul Horezului, sunt astăzi cele mai
frumoase destinaţii, creându-se parcă un arhipeleag urban şi spiritual de la Slătioara şi până dincolo de Pietrari, dinspre Vaideeni până la marginea Chiliilor din Oteşani.

Acesta este oraşul-capitală al Olteniei, cel mai frumos oraş de suflet românesc.

Mihai IONESCU

 Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link www.ramnicuvalceaweek.ro către pagina acestui articol.

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *