Stațiunea vâlceană care va fi dooar la 15 minute de autostradă, cea mai apropiată dintre toate stațiunile

Doar 14 -15 mimute vor despărți orașul stațiune Brezoi de Autostrada Sibiu – Pitești, fiind cea mai aproapiată destinație turistică din județul Vâlcea de șoseaua de mare viteză.

”Ce însemană asta? Că drumul de la București la festivalurile de la Brezoi se vor face în două ore, maxim. Că de la Cluj la Brezoi tot în maxim 2-3 ore se poate ajunge. Că Valea Lotrului va deveni o destinație turistică așezată foarte bine de autostradă. Și atuunci orașul devine o zonă porpice pentru investiții. Și așa este, în 2025 – 2026, nu mai puțin de 10 noi investiții în turism sunt în curs de implementare = complexe turistice, cabane, pensiuni. Se lucrează iar în vară numărul locurilor de cazare va crește cu încă 50 cel puțin. Nu ne gândim încă la stațiune de interes național dar important este că ofertele turistice cresc – psicine, chiar și noi vom avea bazinul de înot finalizat, drumeții, ATV-uri, picnic, trasee montane, festivaluri de muzică”, susține primarul Robert Schell.

Și în acest an, la Brezoi vor avea loc 4 festivaluri de muzică – rock, folk, electric rock și blues, în Summer Camp. Evenimente muzical, eveimente care au pus orașul Brezoi pe harta lumii și care au transformat acest oraș într-o veritabilă stațiune culturală.

Robert Schell își mai propune pentru 2026 să implementeze investiția în gaze naturale, punct economic major pentru dezvoltarea orașului de la poalele Țurțudanului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *