„Staţiunea de la poalele meteorei Arnota” va avea un centru pietonal elegant şi aristocratic

Aşa cum am mai scris în aceşti ultimi ani, localitatea mea de suflet este Costeştiul. După mine, este singura comună-muzeu în aer liber, având un patrimoniu uriaş, fiind, totodată, staţiunea regală pe care regele Carol a îndrăgit-o, iar regina Maria a adoptat-o. Noi, ca ziar, am dus toate diligenţele pentru a fi cunoscută drept staţiunea de la poalele „meteorei” Arnota.

Deosebit este faptul că, în curând, de fapt în acest an, staţiunea Costeşti va avea unul din cele mai frumoase centre pietonale din judeţ, unind prin alei cele două râuri care o străbat de la nord la sud: Bistriţa şi Costeştiul.

„Sunt 60.000 de euro pe care îi vom primi prin GAL. Cu aceste fonduri putem spune că vom avea un centru de invidiat. Cu alei, cu arbuşti, cu iluminat, cu bănci. Vom demola aici o anexă şi vom mări parcul central, al primăriei. În acest parc vor fi amplasate pergole şi arborii vor fi toaletaţi şi aranjaţi. Aleile vor fi amenajate în tot perimetrul central şi este un pas important pentru redeclararea Costeştiului, după 100 de ani, drept staţiune turistică. Rămâne, evident, ca investitorii să vină şi să dorească să dimensioneze locurile de cazare din Costeşti pentru a ne ajuta să ne atingem obiectivul propus”, a declarat primarul Toma Peştereanu.

Costeştiul a început, astfel, drumul lung şi frumos pentru a deveni destinaţie de turism de excelenţă a României. Şi are cu ce: Mănăstirea Bistriţa, Arnota, schiturile Peri, Păpuşa, 44 de izvoare, Grămeşti, biserici rupestre, cheile Bistriţei, trovanţi, Muzeul Bălintescu, Parcul Buila Vânturariţa, izvoare sulfuroase, un munte chiar în mijlocul localităţii.

Costeştiul este unic în Vâlcea şi poate unic în România, prin tot ansamblul de obiective şi prin geografia unde a fost propus să fiinţeze.

 „Cartea banului Barbu”, de la 1491-1492, este prima atestare documentară a Mănăstirii Bistrița, construită de Barbu Craiovescu și frații săi, Pârvu, Danciu și Radu.

Vatră veche de sihăstrie, ca și împrejurimile Muntelui Cozia de pe Valea Oltului, Costeștiul a devenit, după aducerea aici, la Mănăstirea Bistrița, a moaștelor Sfântului Grigorie Decapolitul, un important loc de pelerinaj religios. Barbu Craiovescu este un personaj în jurul căruia s-au țesut multe legende. Se spune că, la 18 ani, întemnițat la Țarigrad și condamnat la moarte, el s-a rugat Sfântului Procopie, care l-a salvat, „transportându-l” în schitul închinat acestuia, pe valea Bistriței oltene. Acest miracol divin l-a determinat pe Barbu Craiovescu să pornească ridicarea mănăstirii.

Bistriţa este considerată prima Academie a României. Aici au funcționat Școala de cultură slavonă, Școala slavo-română, iar în secolul al XVII-lea, prima Școală în limba română. Au existat o Școală de caligrafi și miniaturiști, școli de pictură și sculptură. La Bistrița s-a format Neagoe Basarab, înrudit cu boierii Craiovești, și tot aici a cunoscut-o pe doamna Despina, refugiată împreună cu unchiul său, Mitropolitul Maxim, după moartea tatălui ei, cneazul Ioan Brancovici al Serbiei.

În prezent, Mănăstirea Bistrița deține una dintre cele mai importante colecții de carte veche din țară, aici fiind transferată și colecția de carte veche de la Hurezi.

În Peștera Liliecilor, cunoscută și ca Peștera Sfântul Grigorie Decapolitul, într-o galerie întortocheată, a fost construită, în jurul anului 1500, de egumenul Macarie, o mică bisericuță cu hramul „Ovidenia” (Intrarea în Biserică a Maicii Domnului). Bisericuța avea o încăpere secretă, o tainiță, care a adăpostit comorile Bistriței și moaștele sfântului Grigorie Decapolitul în vremuri tulburi, în care mănăstirea era atacată și jefuită. Tot în peșteră, într-o sală înaltă, cu o fereastră largă în peretele de stâncă, a fost construită Biserica Sfinții Arhangheli, în 1635.

Așezat la înălțime, pe Muntele Eleonul, Schitul Păpușa, cu biserica lui delicată, vizibilă de la depărtare, era locul care găzduia călugării cărturari ai Bistriței. A fost construit de boierii Craiovești în secolele XV-XVI și refăcut în 1712, de egumenul Ștefan. A fost devastat după înființarea Școlii de subofițeri, singura rămasă în picioare fiind o mică bisericuță.

Cealaltă mănăstire din Costești, Arnota, a fost construită în 1633 — 1637 de domnitorul Matei Basarab. A fost destinată să fie necropolă pentru ctitor și familia sa. Potrivit prof. Epure, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” adăpostește, în pronaos, mormântul lui Matei Basarab și al tatălui acestuia.

Din ansamblul arhitectonic inițial de la Arnota, se mai păstrează doar biserica. Chiliile de pe latura de sud au fost construite de domnitorul Barbu Știrbei, în stil neogotic, între anii 1852 — 1856, cu destinația de arest politic. În anul 1921, un puternic incendiu a devastat mănăstirea, singura care nu a avut de suferit fiind biserica.

În prezent, corpul de chilii este completat pe laturile de sud și vest, iar spre nord s-a construit un paraclis.

Impresionantul muzeu în aer liber al Trovanților și la fel de spectaculoasa Colecție de artă Alexandru Bălintescu reîntregesc imaginea comunei-muzeu. Din colecție fac parte șapte sculpturi în bronz ale lui Gheorghe Anghel și lucrări de Gheorghe Tomaziu, Florin Niculiu, Horia Bernea, Marin Gherasim sau Horia Damian.

Schiturile Grămeşti, 44 de izvoare, Peri completează harta acestui tărâm minunat al Vâlcii.