Stațiunea Băile Olănești își revine treptat după pandemie; 90% din capacitatea de cazare este ocupată

Stațiunea Băile Olăneşti se află la 18 km de Rm.Vâlcea, pe Valea Oltului. Este străbătută de valea râului Olăneşti deschisă înspre sud şi închisă înspre nord, ceea ce determină pătrunderea razelor solare toată ziua. Este aşezat la o altitudine de 450 m. Stațiunea Băile Olănesti este una dintre puținele localități din țară care întrunește în chip armonios doi factori naturali de cură: factorul climatic și topoclimatic local, și factorul hidromineral constituit din apele minerale.

Băile Olănești ocupă primul loc printre stațiunile balneoclimaterice din Romania în ceea ce privește numărul de izvoare, debitul total zilnic al acestora, că și varietatea compoziției și a concentrației apelor minerale.

La această oră, turismul și-a revenit în Băile Olănești, numărul celor care se află în prezent în stațiune se apropie de 4000, adică 90% din capacitate.

”Mai este până vom ajunge la capacitate totală dar este o diferență netă față de anul 2020. Horeca respiră vara asta și să sperăm că nu vom mai trece niciodată prin ce am trecut. Pentru stațiuni, pentru orașele care trăiesc efectiv din turism, pandemia a fost un dezastru. Facem pregătiri să deschidem și noi, piscina cu apă sulfuroasă”, spune primarul Sorin Vasilache.

În afara aleilor de cură balnearăm, izvoarelor, mănăstirilor, un loc aparte printre obiective îl constituie și noul parc din stațiune, unde funcționează o fântână muzicală.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *