Stăneştii Vâlcii, comuna patriarhului

Se prea poate că într-o seară de vară, Rozalia Stănescu, privind din cerdacul său de pe moşie să gândescă la un anume viitor pentru oamenii de acolo din satul din Valea Cernei. Rozalia Aliman venise din capitală pentru a se mărita cu Teodor Stănescu, mai mare decât ea cu 30 de ani, avocat în Craiova dar cu moşii, păduri şi livezi la Şuici. Nimic nu părea atunci, cu puţină vreme înainte de 1848, că viitorul acestei frumoase comune de mijloc de judeţ va fi în foarte scurt timp altceva decât patriarhalul de până acum

Calistrat Stănescu, unul dintre viitori gazetari ai Transilvaniei, care sub dominaţie autriacă lucra la un samizdat românesc la Alba a cerut Rozaliei, după moartea tatălui, să împartă moşiile oamenilor şi să ajute la prefacerea acestei localităţi. Aşa a apărut drumul de sud, paralel cu cel al Lădeştilor care ajunge de la Cotoşmanul Roeştiilor până spre Măciuca, iar moşiile Stăneştilor au pus bazele unei dezvoltări galopante a acestei localităţi. Au apărut mori, loturi, primii ţărani cu pământ.

Azi, ceea ce face Ionel Michiu este un axă peste timp a acelui început. Asfaltări de drumuri comunale, acolo unde noroiul era până la genunchi, azi se circulă elegant şi fără probleme, apa din fântinile sătenilor care secau o dată la două veri, nu mai e necesară, este acum apă curentă, se lucrează la canalizare. Oamenii sunt altfel, privesc optimişti spre viiitor.

„Ai apă, ai asfalt, ai canal, ai curent. Atunci se poate privi altfel viitorul. Se poate investi aici, se poate face turism, avem una din cele mai frumoase biserici de patrimoniu, o nouă mănăstire, locuri unde pensiunile pot să invite turiştii să mănânce ecologic. Pentru că aerul curat din Valea Cernei nu poate fi respirat în altă parte”, spune edilul Michiu.

Miroase a struguri copţi, în faţa porţilor sunt troiene de porumb, oamenii îşi adună lemnele pentru iarnă, motanii se uită zgribuliţi la norii de toamnă ştiind că peste câteva luni se vor furişa din nou pe lângă sobe.

O toamnă la Stăneşti începe la Şuici şi se termină jos la Măciuca.

Nea Vasile stă pe o bancă în faţa porţii. Are 87 de ani şi vorbeşte tuturor despre nepoţii săi din Barcelona. A ajuns să se uite la vremea de la spanioli. Este şi nepoata Aurora şi Andrei acolo. „Au servicii bune acolo, i-am văzut vara asta. Şi tare m-am bucurat. De la Aurora aştept un strănepot. E pe jumate spaniol”, spune Nea Vasile. Au promis că se întorc atunci când îi fac felul lui Micuţu. De undeva din curte se auzea Micuţu cum grohăia a foame. Zâmbeşti şi pleci mai departe.

Pleci fericit că România de fapt seamănă cu toamna de la Stăneşti. Deşi la prima vedere pare poate un pic haotică, are o armonie pe interior pe care numai dacă stai pe bancă lângă nea Vasile o poţi înţelege….

Mihai IONESCU

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *