Stăneştii Vâlcii – monahism, agroturism şi alimentaţie ecologică

În comuna Stăneşti se poate vorbi de o comunitate aşezată, unde primarul Ionel Michiu aşteaptă ghidurile de finanţare pentru noile proiecte europene astfel încât în următorii ani toată infrastructura acestei comune să fie una pusă la punct – apă, canalizare şi asfalt.

„Sper foarte mult ca tinerii care şi-au făcut un rost în statele comunitare să revină în Stăneşti cu planuri de afaceri, planuri pe care primăria le va sprijini. Este nevoie de locuri de muncă, acestea aduc un capital de lucru, un capital financiar şi un buget local din care ne putem permite să facem lucuri concrete. Comuna Stăneşti se pretează foarte bine la pomicultură şi zootehnie iar în lunca Cernei merge şi legumicultura” spune Michiu.

Edilul din Stăneşti mizează si pe factorul turistic cu specific monahal, mai ales că în satul Suiesti există biserica monument din Sălaj.

De fapt comuna Stăneşti are toate premisele pentru a reuşi este aşezată într-un cadru natural deosebit, pe culmi de dealuri până în lunca Cernei, oamenii de aici nu au fost învinsi nici de vicisitudinile CAP-ului de odinioară iar cei care au plecat la muncă în Spania şi Italia sau Anglia sunt calificaţi şi sunt din aceia care muncesc din greu si cu responsabilitate pentru a-şi ţine familiile rămase în ţară.

Comuna Stăneşti cum am mai spus leagă sudul de şes cu nordul subcarpatic, printr-o punte lină care are drept binecuvântare biserica de lemn salvată de patriarhul Marina. Cele mai bune mere şi pere se spune că la Stăneşti cresc. Iar cei mai frumoşi crini de toamnă tot în grădinile celor din Stăneşti pot fi regăsiţi.

„Da, ar fi ideal să avem pensiuni, cred că toată această parte de miloc spre sud a judeţului de la Popeşti spre Lădeşti şi Fârtăţeşti are ceva aparte, dealurile cu păduri seculare de stejar, islazurile, miile de flori, fâneţele sunt atâtea locuri pe care încet le descoperim. Şi să nu uităm alimentaţia ecologică. Pot spune că în Stăneşti tot ce cultivă omul cu mâna lui este de la natură şi nu e alterat cu euri. E o premisă şi un avantaj al nostru faţă de lumea apuseană mai civilizată cum se spune. Deci un agroturism combinat cu o alimentaţie ecologică, este o dimesiune pe care nu doar Stăneştiul ci majoritatea comunelor din Vâlcea o pot valorifica”, spune Michiu

La Stăneşti, Dumnezeu iubeşte pământul şi iubeşte oamenii. Pentru că atunci când pleci de la Stăneşti ai acea senzaţia de împlinire, după ce treci de ultimele livezi unde merele roşii de vară se învârt după soare…

CP

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *