Stănești este cea mai căutată comună din mijlocul Vâlcii, pentru ”mutatul la țară”
Comuna Stănești a devenit de câțiva ani, o destinație ideală pentru cei care doresc o locuință la țară. Și nu doar pentru vâlceni, sunt cetățeni din alte județe și chiar din afara României.
”Avem cel puțin zece familii care nu sunt din Vâlcea, care au venitm, au cumpărat aici o locuință. Sau terenuri unde au ridicat o locuință. Doresc o curte, o livadă, o grădină. Ceva simplu, rustic. Avem și din afara României. Stăneștiul a fost ales, pentru poziționarea geografică, pentru așezarea fix în mijlocul județului și distanțele egale câtre toate orașele”, spune primarul Mugurel Bușe.
Edilul spune că echipele de la primărie sunt foarte prompte atunci când este vorba de acte, de facilitarea tranzacțiilor.
În afara geografiei zonei, vorbim de frumoasa vale a Cernei, comuna se poate lăuda cu utilități, cu rețele de apă și canalizare, drumuri asfaltate. Iar mai nou, se va investi în energie verde.
”Vom amenaja un parc fotovoltaic, am depus documentațiile, reabilităm câteva clădiri de școală, prin fond seismic, asta după ce am reușit să montăm un sistem fotovoltaic la școala gimnazială. Cu fonduri europene vom monta 32 de camere de supravegher iar din bugetul local vom achiziționa o vidanjă”, precizează primarul din Stănești.
Edilul spune că una dintre prioritățile sale rămâne și atragerea de investitori în zonă, poartă discuții cu agenți economici în acest sens, pentru a diversifica viața economică a localității.
Revenind la mutatul la țară, comuna Stănești poate intra oricând în acest program de ”downshifting”, fiind din toaate punctele de vedere, o destinație ideală pentru familiile clasei de mijloc, mici antreprenori care doresc să locuiască într-un cadru natural plăcut, răcoros vara și fără ierni geroase iarna. Stăneştiul este o localitate mică, cochetă, cu multă decenţă şi bun gust în fiecare loc prin care treci. Pe cei 10 km cât o străbaţi ai tot timpul în auzul inimii o poezie a naturii şi a oamenilor, un loc unde toţi poeţii lumii ar fi putut scrie manuscrise dacă, şi-ar fi ales oricare casă cu cerdac din Stăneşti.
