Sprijin financiar pentru instalarea tinerilor fermieri prin sub-măsura 6.1

Tinerii cu vârsta sub 40 de ani care se instalează pentru prima dată ca șefi ai unei exploatații agricole primesc prin Programul Național de Dezvoltare Rurală,  un sprijin financiar de 40000 de euro sau 50000 de euro, în funcție de dimensiunea fermei.

Fondurile se obțin în baza unui proiect care se depune la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Vâlcea, în perioada aprilie – octombrie 2015.

Exploatația care este preluată de tânărul fermier trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să aibă dimensiunea între 12000 – 50000 SO ( valoarea producției standard exprimată în euro); să fie înregistrată la APIA,  în Registrul agricol și/sau în Registrul exploatațiilor la Direcția Sanitară – Veterinară.

Beneficiarii sprijinului prin Sub-măsura 6.1 sunt persoane fizice autorizate ( în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare); întreprinderi individuale; întreprinderi familiale şi  SRL ( asociat unic sau asociat majoritar).

Pentru informații suplimentare, solicitanții se pot adresa specialiștilor de la  Camera Agricolă cu sediul în  Râmnicu Vâlcea, str. Maior V. Popescu, nr.8 ( în clădire cu Centrul Militar).

DIRECTOR EXECUTIV ADJUNCT,

COSMIN ION

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *