Sprijin financiar din partea primăriei pentru bisericile ortodoxe din comuna Cernișoara
Primarul Dumitru Ciorâcă a ținut să precizeze că a sprijinit și va sprijini categoric bisericile ortodoxe din localitate, în condițiile în care el este membru al altui cult creștin.
”Eu am venit aici ca primar al întregii comunități din Cernișoara. Iar pentru mine oamenii și nici religia nu se împart. Evident că am fost alături și voi fi de toți preoții din comună. Reparații, ajutor financiar pentru lăcașele de cult, voi acorda o atenție bisericilor de patrimoniu. Evident în măsura în care bugetul permite acest ajutor”, spune primarul Ciorâcă.
Acesta spune că majoritatea proiectelor pe care le are ca prioritate sunt investițiile în infrastructură.
”Am demarat o amplă operațiune de intabulare, dezmebrare a drumurilor din comună pe care să le propunem pentru reabilitare. Drumuri comuna, drumuri de interes local, drumuri de tarla. Toate acestea vor fi incluse în proeicte pe care le vom depune pe orice înseamnă finanțare. Avem deja 8 puse la CNI, alături de 6 poduri. Tot aici trebuie să identificăm o sursă de finanțare pentru rețeaua de canalizare care a fost scoasă din Masterplanul de apă”, mai adaugă edilul din Cernișoara.
Acesta are deja un prim proiect semnat cu foduri europene și anume, reabilitarea și anveloparea termică a școlilor.
Edilul crede că va fi sprijinit de Consiliul Județean pentru reabilitarea drumului de legătură cu Oteșaniul.
”Este momentul ca localitatea să recupereze mult la stadiul de proiecte, suntem în urma multor comune din Vâlcea, ne dorim să atragem investitori aici, eu mă voi ocupa personal de acest aspect, pentru că avem un uriaș potențial aici, mai ales în domeniul agro-zootehnic”, conchide Dumitru Ciorâcă.