Snamăna, satul din mijlocul pădurii de fagi, refugiul istoriei aflat la 15 kilometri de Râmnicu Vâlcea

Secretele Valahiei vechi sunt peste tot. Ascunse de stânci, ascunse în hrisoave, în vorba bătrânului de la poartă, în rocile de pe dealuri, în pietre dăltuite… sau dincolo de păduri.

Puţină lume a auzit de Snamăna sau Znamăna. Este un loc parcă mistic, un teren interzis, absolut divin, aflat la 15 kilometri de Râmnicu Vâlcea. Nimeni nu mai ştie de el azi, decât 15 familii.

Deşi, ciudat, râmnicenii s-au născut cu acest loc în ADN. Această poartă spre trecut, acest mic regat ascuns, despre care nimeni, chiar nimeni nu ştia, timp de sute de ani, decât cei de jos, din micul târg medieval al Râmnicului.

RuncuFacem o incursiune în timp, în plină epocă medievală, atunci când “oraşul domniei mele, Râbnicul Vâlcii”, cum îl pomeneşte Mircea cel Bătrân, se afla la începuturi, cu sudul deschis în calea năvălitorilor. Pentru că, an de an, funcţie de vasalitatea sau lipsa de tact a voievozilor, Valahia cădea pradă tâlharilor de la sud de Dunăre şi nu numai.

Râmnicu Vâlcea era călcat de aceşti venetici, jefuit, ars, distrus, trecut prin sabie. Viaţa celor câteva mii de suflete era astfel mereu ameninţată şi era nevoie de un loc de refugiu.

Aici apare povestea noastră…

În acest final de toamnă, pe culmea umerilor lui Atlas, crizantemele celei mai frumoase margini de Râmnic se pregătesc de albul curat al Zânei Iarnă. Dacă te plimbi printre frunzele uscate de nuc şi simţi încă, în nări, aroma de cimbrişor, atunci eşti la Runcu, loja Râmnicului.

A realizat, vreodată, cineva că Runcu este ca un balcon în care ieşi dimineaţa, savurezi o cafea, priveşti trandafirii, uzi iarba şi admiri panorama oraşului de mai jos? Da, Runcu e loja spectacolului grandios pe care îl aşază, la picioare, natura. Te-ai îndrăgostit de Runcu? Nu, nu încă?

Runcu este, de fapt, locul care a însemnat, pentru cei din Râmnic, în istorie, al doilea cămin. snamana1Atunci când oraşul era prădat sau atacat, localnicii treceau Oltul şi, prin potecile din pădure, se retrăgeau aici. În locul unde, efectiv, aşteptau până lucrurile se limpezeau acolo, în târgul Vâlcii.

Dar mai ales acolo, într-o vale închisă de pădure din toate părţile, se află ultimul sat al Vâlcii, satul Râmnicului sau Znamăna, cum apare scris prin actele vechi. Azi este Snamăna. Numele vine, se pare, de la un dregător din Râmnicul vechi, cel care, la mijlocul secolului al XVI-lea, a ales acest refugiu. Ne imaginăm căruţe, oameni care duceau pe cai agoniseala, copii şi bătrâni care plecau din calea urgiei, lăsând jos, pe malul Oltului, un orăşel fumegând.

Atunci a fost ales de Znamăna locul din pădure. Locul unde s-au făcut primele case, pe valea Trandului, un pârâu rece, care vine de undeva din măruntaiele dealurilor de jur împrejur. Fiecare familie şi-a făcut acolo o colibă de refugiu, necesară cât timp dura ocupaţia.

Apoi, câteva sute de ani, acesta a fost căminul temporar al orăşenilor. Un sat mic, ascuns. Aici a fost o biserică de lemn, au apărut uliţe, satul a crescut şi… se află şi azi. Un sat minunat, tăinuit de pădure, la 2 kilometri de centrul comunei Runcu, pe o vale adâncă şi răcoroasă. Mai sunt în picioare 15 case. 15 familii, care au rămas aici, din negura timpului.

Un sat turistic, spune Primăria din Runcu. Un sat de poveste, aflat acolo, deasupra Oltului, printre pădurile de fagi. Apropo, aici se află cel mai bătrân fag din România, are aproape 3 metri în diametru şi 38 în înălţime. Pe Valea Trandului se află o poezie sau o pagină din istoria noastră, printre micile căsuţe din Snamăna…

Liviu POPESCU

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *