Slătioara, noul tigru economic al Vâlcii de Vest, cresc investițiile private în localitate

De departe, comuna Slătioara poate fi dată exemplu pentru ceea ce înseamnă să construiești de la zero un parc social-economic într-o zonă, unde în urmă cu zece ani nu era nimic.

Azi, inima economică a localității aici se află. Pe platoul Milostea.  Totul a început în urmă cu 5 ani când administrația a perimetrizat zona, a lotizat-o,  a adus utilitățile și a demarat primele investiții publice – dispensarul medical, unul ultra modern și în prezent Sala Polivalentă. Apoi a urmat restul. Mai mulți investitori privați au venit în această zonă, dezvoltând de la mici afaceri de producție, agro turism, industrie alimentară până la cel mai mare parc fotovoltaic din Vâlcea, care urmează să se întindă pe 40 de hectare.

Slătioara deja își crește veniturile de la an la an, exponențial și atacă deja latura agro-turistică. Pe lângă pensiuni, primăria a eliberat certificatul de urbanism pentru un parc de rulote unui investitor care are de gând să se extindă și cu structuri de cazare.

”Trebuie să dinamizăm bugetul local. Un buget de venituri proprii care să ne asigure o relativă independență financiară și fonduri pentru a interveni acolo unde sunt lucrări de primă urgență. Normal că dorim cât mai mulți investitori privați care să opteze pentru Slătioara. Orice tip de investiție este binevenită, evident cu respectare normelor de poluare. Vrem o industrie curată pentru că aspirăm și la o strategie turistică”, spune edilul Camelia Romcescu.

Slătioara este și o localitate model pentru cei care au abandonat orașul fiind analizată într-un amplu program viața la țară, fiind destinația din Oltenia de sub Munte care a atras cei mai mulți orășeni în ultimii trei ani.

Ce este Slătioara? Este, de departe, locul unde sfinţii ies la plimbare, unde îngerii joacă jocurile copilăriei, unde Dumnezeu stă la un ceai, unde sculptorii primi ai pământului au făcut artă pură. Din Rugetu până la la Mogeşti, din Cociobi până sus, la Măgura, altarul creştinătăţii a creat cel mai mare vernisaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *