Slătioara, capitală a energiei verzi în Vâlcea, aproximativ 100 de hectare de panouri fotovoltaice

În afara unei investiții care urmează să înceapă în perioada următoare și care include un parc de peste 40 de hectare de panouri fotovoltaice, Primăria Slătioara concesionează încă două loturi de câte 25 de hectare fiecare pentru alte investiții în parcuri fotovoltaice. Astfel, comuna Slătioara va fi de departe localitatea vâlceană cu cele mai multe hectare de parcuri fotovoltaice din Vâlcea.
”A fost emisă prima autorizație de construcție, firma începe să ridice centrala. La acest capitol, mai trebuie spus că toate clădirile publice din Slătioara vor avea panouri fotovoltaice. În ceea ce privește alte lucrări, vom amenaja o nouă clădire administrativă, unde vor fi mutate departamentele din primărie, cele care lucrează mai mult cu publicul, asistența comunitară, societatea de gospodărire, de apă și canal. Mai avem puțin și vom finaliza platforma de gunoi de grajd. Tot în acest an, în toamnă va fi finalizat și dispensarul medical. Ne pregătim de asfaltarea drumurilor, prin programul Anghel Saligny”, spune Camelia Romcescu, primarul localității.
Deja au început să zse concesioneze loturile pentru locuințe pentru tineri. Aici primăria a reglementat un tipar de locuințe, astfel încât noul cartier să fie unul uniform, cu aceeași arhitectură, specifică zonei montane.
Și nu în ultimul rând, Primăria Slătioara începe demersurile pentru a deveni stațiune turistică, având în vedere media lunară de turiști care înnoptează aici, care sosesc în Slătioara, doar pe primele 4 luni ale anului, au fost 1000 de turiști, potrivit datelor înregistrate la Ministerul Turismului.
La Slătioara, comuna care închide splendidul arc subalpin al Vâlcii, agroturismul se dezvoltă, urmând ca în acest an, noi structuri de cazare să se adauge deja celor exitente care au dus localitatea în clasamentele turistice ale județului pe locurile fruntașe. Slătioara este povestea unei comune cu cele mai multe biserici de patrimoniu din judeţ, multe de lemn, unele de zid, biserici ale haiducilor, altele ale potecaşilor, este un arhipeleag de dealuri, un tablou desenat de Dumnezeu acolo în Rai şi dat muritorilor de aici.