Situaţie tensionată la Oltchim, multe zvonuri temătoare cu privire la privatizare

Surse din interiorul Oltchim anunţă ceva extrem de dramatic care ar urma să se întâmple la acest combinat odată cu mult discutata privatizare.

Mai mult, lumea este contrariată de procesul netransparent al procesului de privatizare iar nelămurirea apare şi din faptul că nu se aşteaptă răspunsul Comisiei Europene pe tema ajutorului de stat.

Însă ceea ce este cel mai dramatic, spun sursele, este faptul că disponibilizaţii vor pleca acasă doar cu ajutorul de şomaj şi nu vor primi niciun salariul compensatoriu, în urma acestei privatizări. Se afirmă şi faptul că nu vor fi respectate prevederile actualului CCM în cazul disponibilizărilor, nici în cazul celor care ar mai avea 2-3 ani până la pensionare. Sindicatele tac pe această temă.

Există şi o variantă care spune că o delegaţie a fost la Consiliul Judeţean şi a stat de vorbă cu preşedintele Rădulescu, numai că acesta le-ar fi spus că “nu are niciun prerogativ în a se implica în privatizarea combinatului”.

În consecinţă, săptămâna trecută a fost destul de tensionată la combinat, dat fiind viitorul incert al agentului economic. Există o teamă că de fapt se încearcă nu neapărat privatizarea reuşită a combinatului ci “să se scape de el cu orice chip”, indiferent pe ce mâini apucă.

După toate probabilităţile, cele mai mari şanse pentru cumpărarea combinatului le-ar avea Chimcomplex, care de mult şi-a manifestat intenţia de a prelua electroliza cu membrană.

Întrebat de vizita delegaţiei de la Oltchim, preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu a confirmat că s-a întâlnit cu sindicaliştii pe care i-a asigurat că “este alături de demersul lor dar în cadrul legii fără a imixtiona în actul insolvenţei. De asemenea sunt interesat de procesul de privatizare mai ales că este vorba de unul dintre cei mai mari agenţi economici din Vâlcea şi îmi doresc un proces prin care să se asigure continuitatea economică pe platformă”

Vina acestor situaţii spunem noi, rezidă şi din faptul că această privatizare nu pare a fi una transparentă, din cei 4 ofertanţi, ni se spune că 2 nu pot fi menţionaţi, astfel au apărut mai multe zvonuri chiar şi despre prezenţa unei companii din Ucraina.

Liviu POPESCU

 

3 comments

  • Cristi

    Nu contează cine il cumpărat. Problema este că în noul Contract colectiv de muncă negociat nou ,nu este specificat nimica de păstrarea activității și protecția asupra salariaților. O altă problemă gravă este aceea că Oltchimul este împărțit în 9 entități noi. Este destul să cadă o verigă din acest lanț și este închis definitiv Oltchimul. Prin urmare UE nu vrea altceva decât să distrugă aceasta societate care este un jucător pe piața externă și de ce nu care este un pericol pentru firmele mari germane, franceze, ungurești, poloneze. Statul este singurul răspunzător pentru politica aplicată. Nu este normal să ții angajați degeaba și săi plătești pe motiv politic. Ministrul, Administratorii si directorii de la Oltchim ar trebui judecați pentru distrugerea avuției naționale și pentru management defectuos.
    Acum in ceasul al 12 conducerea ar trebui să fie unită cu muncitorii pentru apărare a ceea ce au. Dar nu o să vedeți asta cu o conducere pusă să distrugă societatea. Ok , să vedem ce ori face dacă de oprește activitatea? Părerea mea este că ar fi mai bine falimentul decât împărțit pe bucățele. Dacă ar intra in faliment ar veni poate cineva și l-ar luat tot. Atunci ar pierde și hoții de la putere și oamenii. Dar dacă sar vinde pe bucăți ar câștiga hoții de la conducere iar muncitorii ar pierde tot.
    Ori așa ori așa pentru muncitori este rău.
    Le-au aruncat o mărire de salariu de 5% și tac că proștii toți
    Nu vor să arate nici măcar noul contract colectiv de muncă.
    Cine să apere oamenii- Sindicatele care sunt sclavele conducerii prin drepturile luate de la conducere?
    Cum să apere sindicatele oamenii când are copilul consilierul lui Stănescu?
    Nu am crezut vreodată că o să ajungem să- l regretăm pe prostul și hoțul de Diculoiu.
    Cred că o să jubilee când o să se distrugă Oltchimul. :::::)))))
    Acolo s- a ajuns domnilor de la conducerea Oltchimului. Sunteți principalii vinovați. Trebuia să porniți fabricile care nu funcționează și cele care funcționează trebuia duse la capacitate, nu să luați 150 de milioane degeaba. Și atunci aveați bani pentru plata salariilor și datoriilor.
    Stimabililor cei puși politic de mută de la o societate la alta că lăcustele , după ce o distrug pe aceea, trec la alta, dar voi, voi, cei care munciți,unde o să vă duceți?
    O să ajungă Vâlcea că Valea Jiului, plătiți cu salariul minim pe economie.

  • CODITZA

    Oameni buni..dragi colegi…iata ca a sosit si vremea sa vedem clar actiunile asa zisei insolvente si rezultatul final al acesteia.In fapt nu a fost decat o pacaleala a celor doi administratori , atat pt CE cat si a noastra …a salariatilor Oltchim.Faptul ca pana acum nu am intrat in posesia CCM ,denota ca acest contract e masluit in asa fel incat sa nu mai beneficiem de drepturile ce ni se cuvin,,,,drepturi pe care si ceilalti disponibilizati au beneficiat de ele.Pe linga faptul ca s-a creat o discriminare intre fostii si actualii salariati < cel mai grav este ca vor sa faca in asa fel,, incat sa ne fure si bruma de plan social…plan care cum se poate stii este grevat de datoria catre OMV …aviz celor de la DPB….Dar…sa nu uitam ca avem un cuvant de spus ,dat fiind faptul ca suntem creditori. Vor semnaturile noastre pt a rupe in 9 bucati bietul OLtchim …ca unele active functionale sa le fie date celor de la PCC cat si Chimcomplex-ului. Ca drept urmare..putem sa ne vindem scump pielea si sa nu semnam pt dezmembrarea OLtchim ,chiar daca acest lucru duce la faliment.DACA NICI NOI NU PUTEM FI INTELESI …ATUNCI NICI pcc ,,,SA NU BENEFICIEZE DE ACELE INSTALATII. In fapt dupa ce vom semna …OLtchimul vechi moare…..moare o data cu noi. Sper ca am fost inteles si pt asta va multumesc stimati colegi…DACA TOT TREBUIE SA MURIM…MACAR MURIM CU PCC-ul DE GAT…..RUSINE TRADATORILOR !!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *