Situație gravă la Bujoreni: Contabilul școlii nu vrea să aloce bursele și alocațiile copiilor

O situație explozivă se petrece în aceste zile la școala gimnazială din Bujoreni, unde contabilul instituției sub varii motive nu dorește să aloce drepturile bănești elevilor din școală, două delegații de părinți venind la Inspectoratul Școlar, reclamând situația.
”Ceea ce se petrece la Bujoreni este foarte grav. Elevii care beneficiază de burse CES nu au primit banii deși noi, primăria, am efectuat acest transfer. Bursele CES sunt plătite de la bugetul local. Nu înțelegem de ce doamna contabil nu dorește să facă plățile. În schimb am aflat că nici celelalte burse care vin de la Ministerul Educației nu sunt achitate integral. Drept urmare am solicitat de urgență o comisie de la Inspectoratul Școlar să vină aici la școală”, spune primarul comunei Bujoreni George Gîngu.
Edilul mai spune că și la proiectele europene ale școlii în parteneriat cu primăria sunt probleme din cauza contabilului școlii.
Mihaela Andreainu, inspector general al ISJ Vâlcea ne-a declarat că se confirmă probleme ridicate de părinți și de primărie, copiii nebenficiind de alocații CES și doar o parte din bursele acordate de Ministerul Educației au fost acordate.
”Da, e adevărat sunt probleme la școala din Bujoreni. Sunt reale toate plângerile, noi ne propusesem un audit în ianuarie dar dată fiind situția vom grăbi în aceste zile un audit și la final se va întocmi un raport. Nu știu ce va face primăria, probabil tot un raport de audit, după care vom vedea ce măsuri se impun la școala din Bujoreni. Nu e normal ca elevii care au dreptul la aceste burse CES să nu le primească, asta e părerea mea, mai ales în condițiile în care ordonatorul de credit s-a ocupat să fie acești bani”, a precizat Andreianu.
Conducerea școlii, orin vocea profeesorului Georgiana Teodor, admite că problema este una gravă și nu este prima dată când contabilul instituției invocă tot felul de motive deși secretariatul instituției a oferit centralizatorul și tot ce este nevoie pentru ca bursele să fie alocate