Şirineasa a devenit o localitate cochetă, cu mult investiţii publice şi private

Comuna Şirineasa are un centru civic extrem de elegant, o sistematizare care va continua. Vorbim de o remodelare totala a spaţiului central, parcuri, troturare, instituţii publice, iluminat modenr.
În acest an, primarul ion Bebe Streinu aşteaptă investitori în comună şi consideră că gazele naturale sunt o prioritate şi necesare unui „salt economic”.
”Vom definitiva construcția acestui centru civic. Vom insista pe prelungirea trotuarelor din buget local, astfel încât toate instituţiile publice să fie incluse în această sistematizare, unde mergem pe spaţii verzi aerisite. Dispensarul a fost reabilitat și modernizat cu fonduri locale. Rămâne vechea problemă, căminul cultural de reabilitat, dar nici până acum nu avem un raspuns privind finanțarea prin CNI”, spune Streinu.
În 2020 spune că va căuta surse de finanaţare pentru a termina de asfaltat majoritatea uliţelor din comună.
Aşadar, Şirineasa, comuna care deschide Valea Luncavăţului, veche localitate boierească, se dezvoltă asigurând astfel o legătură economică în contextului polului industrial Băbeni. Între cele 2 localităţi nu mai este o diferenţiere, cele două se întrepătrund, de aceea probabil nu vorbim de sărăcie la Şirineasa ci de o forţă de muncă, vorbim chiar de tineri care au revenit în ţară.
Se remarcă un ritm alert al investiţiilor şi un trafic crescut pe acest tronson de drum care leagă Şirineasa de DN 64.
AP