Singura elevă de zece din mediul rural din Vâlcea premiată de Consiliul Local Roșiile

Vâlcea este campioană a notelor de 10 la Evaluarea Națională, având cele mai multe astfel de medii, raportat la numărul elevilor care au susținut acest examen. Dintre toate aceste medii, una singură a fost obținută în mediul rural, la școala gimnazială din Roșiile, eleva de zece fiind Elena Angela Cojocaru.

Pentru locuitorii din Roșiile, media obținută de Angela nu este o surpriză, fata a fost tot timpul o elevă de zece, în toate clasele și un participant regulat la olimpiadele naționale, de unde s-a întors mereu cu premii.

Părinții Angelei sint cadre medicale, mama asistent medical în comună iar tatăl asistent medical pe ambulanță, părinți care la această oră sunt cei mai fericiți din comuna Roșiile.

”Chiar dacă premiul nostru este unul simbolic, bucuria pe care ne-a oferit-o domnișoara Cojocaru, copilul nostru drag, cel care prin aceste rezultate ne-a pus pe harta României. Este o dovadă că în  mediul rural se face carte, că avem profesori buni, că avem elevi silitori. Sper ca modelul Elena Cojocaru să fie urmat și de alti copii din Roșiile, școala fiind sigura poartă de acces în viață”, susține primarul Dumitru Roșiile, Dumitru Constantin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *