Şi după 20 de ani, Arielul vâlcean îl joacă pe Caragiale cu sala plină
Ce îţi poate oferi o seară de duminică, într-un mijloc de iarnă, într-o letargie socială, care să fie reconfortant? Un Caragiale. O Ziţa, o Veta, un Chiriac, un Ipingescu, idem…
O noapte furtunoasă, într-o seară de Râmnic liniştită, este preambulul unei săptămâni, aici, pe Broadway-ul Râmnicului, la Teatrul Municipal Ariel. O piesă de teatru care a preferat clasicul în stil, mergând pe jocul strălucit, radial, al lui Gabi Popescu, Alin Păius, Mădălina Floroaica, Mihaela Mihai, Cătălina Sima, Roger Codoi, Alin Holcă, Ionuţ Mocanu.
Frumosul strecurat în această piesă rezidă în faptul că distribuţia s-a păstrat intactă, actorii l-au ţinut pe Caragiale ca pe un elixir al tinereţii, Chiriac şi compania nu au îmbătrânit deloc. Precum regizorul, nimeni alta decât Jeni, adică Doina Migleczi, femeia care merită, la Râmnic, o stea mare pe cel mai important bulevard. Această femeie a pus teatrul pe pânzele sufletului vâlcean. 
Aşadar, în luminile frumoase ale bulevardului mare al Ostroveniului, într-o duminică de „ianuar primăvăratec”, publicul frumos al Râmnicului s-a adunat frumos, într-o sală frumoasă, pentru a râde frumos la frumoşii actori ai Arielului, pe scena frumoasă a unui Caragiale etern.
WC-ul de lemn, Vocea Patriotului Naţionale, sergenţii de stradă, onoarea de familist, apărată cu „cinste şi cu efort” de Chiriac, Ziţa şi Unionul, Rică şi progresismul, satira mahalalei româneşti de veac trecut şi prezent, moravurile fiinţei naţionale, într-un compozit ales şi lucrat, ca la un război de ţesut, de regizoarea noastră de Vâlcea, contesa culturii teatrale râmnicene.
Am râs, am savurat mai multe scene de un umor brutal într-un decor de ruralitate civică, am bifat harul acestor suflete vâlcene, umbre ale scenei şi personaje cu o vioiciune care îşi are obârşia în dorinţa lor de a ne face să aplaudăm la final, fără regret şi fără reproş.
Pentru că să ai sala plină şi în al 20-lea an de repezentare spune ceva. Spune că între Caragiale şi Ariel există o legătură transcendentă care propune un portativ unic şi cu o rezonanţă care pleacă de aici, de pe tărâm, şi se duce spre văzduh, fără să piară, precum unda perpetuum mobile.
Spectatorul turc Batuhan Aslan spunea, în seara asta, la finalul piesei: „Fascinant ce am văzut. Mi-a plăcut totul. Am mai văzut piese ale Arielului vâlcean şi am apreciat jocul fantastic al actorilor”.
Şi peste 20 de ani, sunt convins că această piesă, cu aceiaşi actori, va produce o minune. Elixirul tinereţii îi va ţine la fel de nou-născuţi, pentru că Jeni a colaborat cu Merlin pentru a crea seva acestei „nopţi furtunoase”.
Liviu POPESCU
