Sființire și umanitate, frumos și elegant, comuna săpată în chei: Muereasca Athosului românesc

Cheile Sutei, Mânăstirea Athosului românesc, Cheile Muereasca, comuna care se strecoară printre stânci, popas pe Drumul Mănăstirilor și al stațiunilor, locul Sfinxului Valah. Toate acestea poartă un nume, un compozit – Muereasca.

Aici este cea mai frumoasă alegorie sau cel mai reușit experiment între Sacralitate și Umanitate. Aici, aproape de Râmnicu Vâlcea, peste deal de Olăneşti, în scorburile stâncoase ale Builei, în fundal de vecernic şi de Sfinţii Părinţi, acolo, unde trandafirii care înconjoară casele cu cerdac, magnoliile vara, fumul din sobe iarna, munții care sființesc comuna.  Muereasca

Este Rășinariul Vâlcii. O localitate atât de ardelenească prin dimensiune și tradiții, atât de oltenească prin frumos și eleganță, atât de nobiliară prin farmecul acestor case de sub munte. Muereasca vine din trecut și va dura o eternitate.

Nu se ştie de unde au venit, oamenii pietrei şi ciobanii ardeleni, cei care au întemeiat această comună, care strânge râul ca o aortă de spirit, un râu sfânt, purtând biserica devenirii până jos către Olt.

Pare că fiecare casă a izvorât din piatră, dar odată crescută a împins muntele mai lateral, au construit drum şi poduri şi au lăsat azi, lumii, timpului, cel mai frumos loc aproape de Râmnic pentru a ne bucura de el.

La Muereasca, timpul se opreşte sau mai bine spus, este alt timp, alte secunde, care curg împreună cu râul. Alert, apoi când dau de stânci, secundele se opresc, timpul adoarme pentru moment, după care curge din nou dinamic, se micşorează prin canioanele vieţii şi apoi se duce spre nemurire.

Asta este povestea din Muereasca, e atât de aproape de cer şi atât de aproape de noi, este medierea dintre om şi sfinţi, dintre profan şi sacru, între tradiţie şi nou…

În 2026 nu rata din drumurile tale, Muereasca. Este un punct de frumos pe harta lumii. Cu rulota, cu bicicleta, cu piciorul, cu mașina, cu rucsacul în spate, pe această punte între stațiuni, te vei simti precum vechii monahi.De eşti pelerin sau turist, iubitor de Vâlcea sau necunoscutor al acestui judeţ, călător prin Oltenia de Nord, obosit de Râmnic şi de agitaţie, mergi pe drumul vechilor mori de vânt spre Muereasca.

Asta este Muereasca, singura localitate urcată într-un canion, flancată de munte, tăiată de un râu, cu un trecut al atlanţilor care au şlefuit piatra şi cu un viitor turistic. Pentru că se pregătesc minuni acolo, pe drumul staţiunilor. În acea zonă, conform planului urbanistic general, vom avea un cartier de vacanţă, un loc de basm, deasupra canionului.

Şi, astfel, povestea abia începe, de sus, de la Cozia, prin Muereasca, spre Olăneşti. Povestea celui mai frumos judeţ din România.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *