Senzaţional! Cum au fost descoperite la Mădulari drumuri care figurau pe hărţi dar în realitate….

Administraţia locală, cu ocazia nomenclatorului stradal, a trecut în revistă toate drumurile existente în comună, toate care erau înregistrate. Numai că supriză, au descoperit drumuri care apăreau şi prin satelit numai că….în realitate nu prea erau

DC 63A, apărea ca drum de legătură între satele Dimuleşti şi Bănţeşti. El el era  pe satelit, şi în hărţile primăriei, numai că în realitate ia-l de unde nu-i! Pentru că la marginea satului Bănţeşti era pădure.

Ce-i drept exista un drum dar acesta se oprea la ultimele case. De aici începeau pădurile şi dealurile până dincolo la Dimuleşti. Oamenii o luau pe poteci prin pădure dar nu exista niciun drum.

“Drumul da, era în amintirea unor bătrâni care vag mai ţineau minte că mai demult se putea merge cu căruţa. Nu am avut încotro şi am pornit cea mai mare lucrare. De a scoate la lumină drumul. Asta a însemnat tăierea copacilor şi nu erau unii subţiri. Vino cu utilaje, cu satelitul în mână şi cu hărţile. Dar satisfacţia este că avem drum. De pământ momentan dar avem drum care facilitează în sfârşit după zeci de ani legătura între două sate. Oamenii se pot deplasa cu atelaje, cu motocultoare, la terenuri agricole”, spune primarul Daniel Dimulescu.

Iar dacă tot a început operaţiunea de reabilitare drumuri vechi, un altul era cel care făcea legătura cu Rogojina, un drum care ar fi avut în timp aceeaşi soartă cu cel menţionat anterior. Vegetaţia îl făcea impracticabil şi s-a intervenit asupra lui.

AP

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *