Senzaţional! A fost prins un hoţ banal, un infractor român oarecare în Serbia. Inventatorul coprofagiei în presă

Toată ziua au fost pline site-urile, televiziunile, internetul cu o ştire. M-am trezit de cu noaptea în cap cu un infractor pe retină şi azi, am fost obligat să mă uit la dezbaterile despre un infractor, un oarecare individ al cărui loc este după gratii. Un şmecher care a furat de la stat bani cu nemiluita.
Un infractor care a hăcuit banul public cu milioanele de euro, de aceea nu sunt bani de majorat salarii la bugetari, pentru că unul ca Ghiţă şi alţii ca el au furat sub toate guvernările, au dat şpăgi întregului spectrului politic doar ca să fure. Şi mass media l-a potenţat.
Astfel, un hoţ, un hoţ banal, de joasă speţă, a paralizat audio video, vinerea Paştelui. Cu analize sforăitoare, teorii ale conspiraţiei, binoame, trinoame, polinoame, sisteme şi parasisteme. Un dezgust mi-a lăsat acest şir de dezbateri şi de retorici mediocre pe tema unui oarecare Ghiţă, hoţ din Prahova.
Singura necunoscută care trebuie aflată, este cine i-a facilitat acestuia fuga, aceştia să plătească şi apoi Ghiţă să aibă parte de proces şi evident la bulău, aşa cum se duc toţi hoţii din lumea asta.
Despre… cine e Ghiţă? Contează?
Doar atât, este artizanul celui mai execrabil post de televiziune din ţara asta, inovatorul „senzaţionalului, exclusivului, paranormalului, abjectului, minciunii şi perpetuării prostiei prin masele de români şi oficializării coprofagiei ca presă”
Singura chestie amuzantă este că acest hoţ seamănă oarecum la fizionomie (noul look din Serbia), cu un politician de gaşcă din Râmnic. Restul e can can şi rtveofagie.
Liviu POPESCU