Senatorul Romulus Bulacu consideră necesară o Strategie de Turism pentru judeţul Vâlcea

Senatorul PNL, Romulus Bulacu, salută demersul orașul Brezoi de a deveni oficial staţiune turistică şi totodată acesta solicită autorităţilor judeţene o strategie pentru următorii ani ca, şi alte localităţi vâlcene, care au potenţial turistic să ajungă la acest statut.

„Am înţeles că oraşul Brezoi a început demersurile şi documentaţia pentru a primi în acest an statutul de staţiune turistică. Este de felicitat acest demers şi dacă privim la eforturile şi acţiunile pe care administraţia acestui oraş le depun în ultimii ani, atunci atestatul este chiar o răsplată. Dar în acelaşi timp asta va duce şi multe avantaje dar şi multe responsabilităţi. Oricum, faptul că în nordul judeţului vom avea o nouă staţiune montană face ca Valea Lotrului de la Gura Lotrului şi până la Obârşie, adică tot firul unui râu cu nume legendar să devină chiar o destinaţie turistică de excelenţă. Rămâne ca şi Mălaia să completeze acest şir turistic”, spune Bulacu.

Parlamentarul vâlcen consideră că nu doar nordul Vâlcii este un nucleu turistic şi în zona Horezu şi în zona centrală a judeţului sunt localităţi care au potenţial turistic. Bulacu cere Consiliului Judeţean să pună la punct o strategie unitară de turism prin care Vâlcea să aibă un algoritm de lucru şi o punere în valoare a potenţialului fiecărei zone.

„Muereasca, Păuşeşti Măglaşi, Pietrari, Costeşti, Slătioara, Vaideeni sunt câteva din localităţile care deţin izvoare minerale, biserici sau conace de patrimoniu, au trasee de munte foarte frumoase, au sate bine conservate prin arhitectură, pot genera minicomplexe turistice montane. Deci localităţi cu un real potenţial agro-turistic. În sudul judeţului sunt câteva comune renumite prin arhiectura locului, prin viticultura, prin fond cinegetic, deci pot şi ele dezvolta turism. Consiliul Judeţean, după părerea mea, se poate implica activ în a creiona o hartă cu proiecţii clare despre cum ar putea aceste localităţi ajunge în a fi destinaţii turistice sau chiar mici staţiuni de interes local, dacă tot spunem că turismul este o prioritate pentru Vâlcea”, a mai spus parlamentarul vâlcean.

Recent, oraşul Brezoi a depus documentaţiile şi se află în procedura de a fi declarat staţiune turistică de interes local

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *