Se reablitează un frumos drum montan care leagă trei mănăstiri și centru comunei Racovița de Boișoara

Drumul montan care leagă centrul comunei Racovița de comuna Boișoara, travesrsând mai multe sate dar și trei mănăstiri și schituri va fi complet reabilitat, prin Anghel Saligny, susține primarul Narcis Iliescu.

”Este un drum spectaculos care urcă până la Boișoara, unește centrul comunie de Gruiul Lupului și care nu a mai fost reabiltat de aproape 20 de ani și prezintă mari probleme cauzate de alunecări de teren. Acesta este inclus pe programul Anghel Saligny și urmează să fie semnat în perioada următoare alături de alte drumuri de interes local”, susține Iliescu.

În ceea ce privește alte lucrări, se continuă amenajarea centrului civic al comunei, reabilitarea de parcări dar din păcate, aici, primăria a întâmpinat o problemă care ține de un litigiu cu Arhiepiscopia Râmnicului.

”Suntem în instanțe cu o suprafață de teren de 7.500 de metri pătrăți chiar în zona centrală. Un litigiu între noi și Arhiepiscopie. Noi am venit cu o ofertă către Arhipescopia Râmnicului, de a oferi la schimb un teren de 15.000 de metri pătrați. Inițial reprezentanții bisericii au spus că este în regulă iar noi am făcut actele de carte funciară. Și când să facem schimbul Arhiepiscopia ne-a transmis că nu mai este viabil, că nu mai face transferul, deși terenul pe care îl ofeream noi este puțin mai la vale și dublu ca suprafață. Nu ni s-au oferit motive. De aceea zona centrală nu o putem extinde din cauza acestui teren, mai ales că terenul respectiv va fi afectat și de construcția autostrăzii”, adaugă primarul din Racovița.

Referitor la autostradă, Iliescu spune că pe lotul 3, exproprierile au fost finalizare, pe lotul 2 încă nu s-au încheiat iar ambele companii care vor lucra pe teritoriul comunei Racovița lucrează la proiectul tehnic.

Reamintim că pe roza comunei Racovița, în punctul Cornet se întâlnesc ambele loturi și 2 și 3 ale autostrăzii Sibiu – Pitești, lucrări contractate de un antreprenor turc și de unul italian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *