Se lucrează din plin la primul tunel al Autostrăzii Sibiu – Pitești, pe lotul 4

Constructorul PORR (Austria) a început lucrările în interiorul portalurilor tunelului de la Momaia de pe lotul 4 al Autostrăzii Sibiu – Pitești. Sunt lucrări care marchează startul construirii efective a primului tunel de autostradă din România. Directorul de proiect, inginerul Fernando Lopes, estimase intrarea efectivă în tunel la jumătatea lunii septembrie, după cum Economedia a explicat aici.

Lotul Curtea de Argeș – Tigveni are o lungime de 10 kilometri, iar tunelul de la Momaia 1,35 km cu două galerii separate. Este primul tunel clasic (forat) care se construiește cu metoda nouă din Austria NATM, iar calendarul este de aproximativ trei ani și jumătate:

– 2 ani pentru săpătura tunelului

– 1 an pentru căptușarea interioară

– până la 8 luni pentru instalarea echipamentelor și testare, după cum au anunțat oficialii din Ministerul Transporturilor.

 

„Acest tunel va avea o lungime de 1350 de metri și va fi primul tunel pe care îl vom construi în România folosind noua metodă austriacă (NATM). Este o tehnologie de ultimă generație pentru construirea și monitorizarea tunelului în întreaga lume. Vom executa tunelul cu experți locali în tuneluri și cu specialiștii noștri de la PORR care vor veni din străinătate pentru a-i pregăti pe inginerii români în execuția de tuneluri rapid și în siguranță. La final vom livra cel mai modern tunel de autostradă din România cu cele mai moderne echipamente. NATM este o tehnologie de ultimă oră în excavarea de tuneluri. Solul e moale, e ca și cum ai săpa în nisip. Apoi folosim beton torcretat pentru a stabiliza tunelul, beton pulverizat. După ce se termină forarea și realizarea profilului tunelului vom avea un al doilea strat de beton de 40-60 cm. grosime, iar acela va fi stratul final de suport pe care îl numim căptușeala”, a spus managerul proiectului de tunel Norbert Horelein.

Cel mai lung tunel al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești este cel de la Poiana (1,7 km) pe lotul 3 (WeBuild), dar probabil cel mai greu de construit (din cauza reliefului/accesului) va fi cel de pe Lotul 2 Boița – Cornetu (Tunel Câineni 1.590 metri).

Și UMB va începe lucrările pentru galeriile de pe A1 Lugoj – Deva (tunel forat și cut&cover), tunel cu o lungime de 2 kilometri.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *