Se lucrează din plin la execuţia Drumului Haiducilor, pe traseul Roeşti – Pesceana

În comuna Roşeti se lucrează la DC 112, drum  care unește comunele Pesceana și Roești. Lucările au demarat în forţă, se fac terasamentele şi se lucrează la podul dintre cele două localităţi.

Acest drum scurtează cu circa 30 de kilometri distanța dintre aceste două localități şi pune în valoare potențialul agroturistic al zonei.

Vorbim de un traseu subcarpatic unic în Vâlcea. Pentru că ruta aleasă trece pe sub culmile pădurilor Cotoşmanu şi Pesceana şi era folosită de către haiduci în secolele XVII şi XVIII.

Culmea împădurită a pădurii Cotoşmanu – Cărămizi – Pesceana este cunoscută din timpuri străvechi, cercetări arheologice vorbesc de prezenţa a chiar două cetăţi dacice, cetăţi care străjuiau cărările comerciale de pe Valea Cernei şi Valea Pescenei. Ulterior în Evul Mediu aici au activat cele mai mari cete de răzvrătiţi – haiducii lui Coman, Irimie, Dragu şi Cotoşman, cete care atacau caravanele negustoreşti care venea dinspre drumurile Craiovei sau Drăgăşaniilor spre Râmnicu Vâlcea.

Pe teritoriul Roeştiului, drumul are 3,5 km.

Totodată se lucrează la baza sportivă de la şcoala din Cueni, cu gazon artificial. Tot aici s-au amenajat 20 de locuri de parcare.

Primăria spune că lucrează la reabilitarea staţiei de epurare, la documentaţia pentru înfiinţarea reţelei de gaze naturale dar şi pentru asfaltarea a 11 km de drumuri, documentaţie pe care o va depune pe CNI.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *