Se înființează rețeaua de canalizare în comuna Mădulari
Locuitorii din comuna Mădulari vor beneficia în curând de o rețea de canalizare menajeră. Investiția este finanțată prin programul „Anghel Saligny”. Administrația locală din comună a lansat recent licitația pentru realizarea lucrărilor, termenul de execuție fiind de 24 de luni de la data începerii acestora.
Potrivit documentației, proiectul constă în înființarea unui sistem public centralizat si interconectat de canalizare menajeră din conducte de tip PVC având următoarele diametrele: De200 mm, De250 mm și De315 mm în satele Iacovile și Mădulari.
Aceasta va cuprinde cămine menajere, unele vor avea rolul de rupere de pantă datorită configurației terenului, iar faptul că adâncimea căminelor variază de la 0,80 m la 3,90 m, se vor utiliza sprijiniri de maluri.
Racordarea gospodăriilor la rețeaua de canalizare menajeră se va efectua din conducte de tip PVC cu De 160 mm. Pentru înființarea rețelei de canalizare sunt necesare stații de pompare a apelor uzate menajere care să pompeze apele uzate în colectorul cel mai apropiat, de unde curgerea apelor uzate este gravitațională. Stațiile de pompare vor fi complet automatizate.
Rețeaua de refulare va fi realizată din conductă de tip polietilenă de înaltă densitate (PEHD) cu De 110mm, PN 10. Aceasta se va monta îngropat la o adâncime de 1,20 m deasupra generatoarei superioare.
Rețeaua de canalizare menajeră propusă se va amplasa în afara părții carosabile, pe ambele părți ale drumului (în anumite zone), deoarece consumatorii din această zonă sunt mulți și ar fi fost necesare câte o subtraversare pentru fiecare gospodărie de pe partea opusă a drumului.
În zona subtraversărilor cursurilor de apă conducta va fi pozată în tub de protecție sub cota de afuiere.
Stația de epurare propusă are la bază principiul de epurare mecano-biologică cu nămol activ, aerată cu bule fine, funcționare secvențială cu nivel constant și curgere continuă. Stația de epurare este echipată și cu sistem de precipitare a fosforului.
Stația de epurare este formată din module iar beneficiarul poate extinde capacitatea acesteia prin adăugarea de noi module. Un alt beneficiu este reducerea spațiului pentru stația de epurare și reducerea costurilor dacă stația nu lucrează la capacitate maximă.