Se asfaltează ultimele ulițe din Olanu

În ultimii ani, comuna Olanu a devenit atrăgătoare pentru investitori, din punct de vedere al infrastructurii. În mandatul său, primarul Gheorghe Anghel s-a preocupat intens de realizarea infrastructurii și a utilitățior, deoarece este conștient că o comunitate se dezvoltă din punct de vedere economic, dar și social, doar dacă are investiții. Acest lucru conduce inevitabil la o stabilitate, iar apoi la o dezvoltare a comunității pe care o conduce. În această perioadă, edilul are în derulare un proiect prin care mai are de asfaltat doar trei kilometri de drumuri de interes local, iar cu aceștia termină de asfaltat toate ulițele, dar și continuarea lucrărilor la canalizare.

„Comunitatea din  Olanu are 8 km de apă și canal, iar cu Apavilul se face extindere de apă și canal în toată comuna, iar la terminarea lucrării vom avea 23 km apă și 22,5 canal. Acum asfaltăm, cu bani de la bugetul local, ultimii 3 km de drumuri de interes local din comună și se lucrează în satul Casa Veche la cel de-al doilea pod ce face legătura cu Vitomireștiul. Când se va deschide sesiunea de depunere a proiectelor europene, vom depune pe măsura 7.3. un proiect pentru modernizarea a 13 km drumuri de tarla. Studiul de Fezabilitate e făcut, avizele sunt luate, doar așteptăm să depunem proiectul și cererea pentru obținerea finanțării.”, a declarat primarul Anghel.

Claudia POPA

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *