Scoatem Vâlcea din Mizerie: Îl susținem pe Gheorghiu, renunțăm la mincinosul ipocrit de Pirvulescu

Cunoscutul site Scoatem Vâlcea din Mizerie, remarcat pentru odele și laudele aduse lui Virgil Pirvulescu au transmis printr-o postare pe net că renunță la Pirvulescu, pe care îl consideră un obscur mincinos de provincie:

„Ne cerem scuze vâlcenilor pentru prostia noastră de a susține un prost. Ne-am înșelat când am promovat un țăranoi incompatibil din Gușoeni. Unul care nu știe să folosească așa cum trebuie cratima. Unul care a supt la țâța lui Vilcov și Dragnea și a încercat să ne păcălească și pe noi. Chiar ne are rău că am crezut într-un om care este paralel cu administrația publică și manifesta un comportament schizoid, mai ales în imaginea absolut penibilă cu steagul din fata prefecturii. Suntem convinși acum că, daca Pirvulescu ar fi câștigat alegerile, ar fi băgat Vâlcea în mizerie”, spun reprezentanții site-ului

Acestia acum se orientează spre Andrei Gheorghiu afirmand că decentă și bunul simț al tânărului viceprimar merita o șansă

„Ne repugnă atacurile la familie pe care din păcate le-am făcut și noi și alții. Și vom merge pe mâna acestui tânăr de viitor care nu se compara cu retardul mental efectiv al celui care și-a început cariera de normator la ferma de vaci IAS Lalosu. Succes Andrei, ai in noi adevărați prieteni. Îl vom aruncă la cosul istoriei pe cel care a fost internat o perioada pe la un fel de spital ..știți voi de care”

de Cugir Pirvulescu 

Evident că acesta nu este decât un pamflet. Orice alte asemănări sunt pur bestiale!

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *