Școală nouă în Dănicei, urmează proiectul pentru o grădiniță

Autoritățile locale din Dănicei sunt foarte avansate în proiectul școlii gimnaziale și a noii grădinițe.

”Dacă nu investim în educație, în școli, atunci cum rămâne cu noua generație? Noi avem nevoie de această generație educată. Care să construiască România, viitorul, să lucreze, să aibă cariere, să contribuie la ridicarea nivelului de trai. Noi ce putem face pentru ei? Să le oferim condiții. Condiții optime pentru studiu. Și aceasta este școala la care lucrăm azi. Școală nouă, într-un cartier nou, acolo unde vom ridica și o grădiniță nouă. Toate ci fonduri europene”, spune primarul Dumitru Pirneci.

Va fi un corp de școală  modern, cu săli de clasă generoase, cu laboratoare. Elevii vor fi mutați de la Școala din Udrești la această nouă unitate din Bădeni. Școala va fi construită autonom energetic cu panouri fotovoltaice, cu pompe de căldură. Școala va beneficia și de un microbuz electric școlar iar la Centrul Cultural din Bădeni se va amenaja o stație electrică de reîncărcare.

Vorbind de Dănicei, despre  pe o întindere de circa 2900 de hectare cu  sate care, acum, beneficiază de utilități, precum drumuri asfaltate, iluminat public, interenet, apă sau canalizare, iar în viitor un centru social, târg comunal, un cămin cultural nou, sediu primărie. Sediu școală.

Adică, o administrație care, în ciuda izolării de județ, a reușit să atragă fonduri, atât guvernamentale cât și europene pentru a aduce localitatea la standarde de viață decente pentru cetățeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *