Scenariu Şoc: După 11 decembrie, România va deveni satelitul politic al Bruxelles-ului

Recunosc, niciodată nu am fost un mare susţinător al teoriei conspiraţiei, dar, din piesele de puzzle pe care mi le oferă scena social-politică în aceste zile, am ajuns la o concluzie posibilă, pe care nu o pot pune acum nici sub semnul pozitiv, nici sub cel negativ.

Teoria are ca punct de pornire situaţia din Estul Europei, dar şi fragilitatea Vestului, după ultimele evenimente – Brexit, criza refugiaţilor, tendinţe secesioniste în interiorul mai multor state – Spania, Belgia, Italia, un puternic reviriment al naţionalismului german.

Estul Europei este şi mai dramatic. Fostele state fruntaşe în ale democraţiei în anii ’90,  Cehia, Slovacia, Ungaria sau Polonia, prezintă derapaje uriaşe, se confruntă cu naţionalisme sau anacronisme greu de digerat pentru Bruxelles.

Ucraina este într-un război de uzură, Grecia este leneşul care dă din picioare,  Turcia este necontrolabilă, Serbia abia se târăşte… Bun, avem România. Al 7-lea stat din Europa a devenit un pol sau o miză pentru Bruxelles. Stat obedient Bruxelles-ului (dă-i un stăpân românului şi stă drepţi), cu o efervescentă luptă împotriva corupţiei, cu o economie în ascensiune, România este acum pe lista de priorităţi la Bruxelles şi la Casa Albă. În acest iureş de lângă noi, suntem un pivot pe care laboratoarele din spatele uşilor închise ale CE îl pregătesc pentru test.

Şi, în acest marasm, se apropie alegerile generale. Cine le va câştiga pe hârtie şi cine le va câştiga în fapt?

Aici se pare că va fi diferenţa sau cheia problemei. Câştigătorul acestor alegeri mă hazardez să spun că va fi USR, partid prototip, robotronic,  conceput în laboratoarele Bruxelles, un partid care deja lucrează pe un scenariu matematic de a coagula elite, corporatişti, oameni nepolitici, un partid tehnic, care în aceste zile se dezvoltă ca o multinaţională, deschizându-şi filialele în toate municipiile din România.

Ferească Dumnezeu, nu am nimic cu membrii acestui partid, dimpotrivă, am înţeles că, la Râmnic, lider este un inginer IT de toată isprava. Dar sună totul ca un desant vestic şi pe un principiu extrem de bine legat, ca o maşinărie, ca un soft care pătrunde în toate ungherele ţării.

Între timp, toţi liderii partidelor tradiţionale (PNL şi PSD) sunt în drumeţie către DNA, producându-se un haos în lumea conservatoare.

Mai mult, România beneficiază de o generaţie de electori născuţi în anii ’85-’90, educată, care, în prezent, lucrează în tot felul de corporaţii, sunt bine plătiţi şi care nu au făcut sau nu au fost atraşi niciodată de politică. Generaţie de vot 25-35 de ani, “frumoşi şi liberi”, cum au fost definiţi, pentru care Dragnea şi Blaga, Băsescu sau Ponta reprezintă acelaşi item.

Dar vor veni la vot. Cu o condiţie: să nu aibă de optat între aceiaşi lideri. Vor veni dacă li se va oferi altceva. Şi acesta este USR, partidul creat, gândit, aşa cum am spus, la Bruxelles.

Deci, pe 11 decembrie nu se vor duela PSD şi PNL sau sateliţii lor, ci vechea clasă politică cu USR (partidul Bruxelles), cel din urmă având un segment bine conturat, aşa cum l-am descris mai sus, care poate duce partidul lui Nicuşor Dan la un 15%, mai ales că USR are deja filiale în toate municipiile, iar grosul de voturi va fi obţinut de la Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov, oraşe corporatiste, şi, din restul capitalelor de judeţ, suficient pentru un scor frumos.

USR va da premierul. Prin plic de la Bruxelles, iar preşedintele Iohannis îl va desemna ca fiind “unul necorupt, fără dosar şi fără a fi urmărit penal”. Urmând ca acest premier să-şi contureze o majoritate pentru guvern. Un guvern care va fi acreditat de Bruxelles. Acest guvern va fi format nu din partide, ci din membri de partid probabil, ca o coaliţie interesantă de urmărit.

România va deveni, aşadar, un stat satelit al Bruxelles, cu un vector politic USR, asta în timp ce toate numele politice pe care le auzim în prezent vor intra într-un mare anonimat după 11 decembrie.

Şi să ne gândim şi la faptul că această campanie va fi una extrem de restrictivă, deci marii baroni politici nu vor risca să joace la negru pentru a cumpăra alegători, pentru că privesc atent drumeţiile la DNA care se fac în prezent de către foştii actori din 2009 sau 2012.  Aşadar, mersul din poartă în poartă al unor tineri cu vârste între 25 – 35 de ani, fără trecut politic, va produce mari minuni pe 11 decembrie.

Acesta este un scenariu, nu ştiu dacă aşa este realitatea, eu am exprimat doar o teorie, care va fi sau nu infirmată. De va fi confirmată, nu ştiu dacă va fi sau nu de bun augur.

Punctul meu de vedere spune că este nevoie de o resetare a clasei politice actuale, dar nu ştim dacă roboţeii Bruxelles-ului ne vor aduce sau nu bunăstare, una la mână, iar, dacă vor aduce,  nu ştim care sunt costurile acesteia…

Mihai IONESCU

loading...

One comment

  • Radu

    Mihai Ionescu, da-mi voie sa iti spun ceva despre generatia asta de robotei corporatisti care o sa-ti fure tie tarisoara. Ca membru asumat al acestei armate de tineri prosti si orbi manati de Bruxelles, te asigur ca as vota fara sa stau pe ganduri impotriva unora dintre politicile actuale ale UE.

    Faptul ca nu vezi un motiv pentru ‘mobilizarea’ asta a tinerilor ma uimeste pe mine. Stii de ce voi vota USR si ii voi indemna pe toti cei pe care-i cunosc sa faca la fel? Pentru ca desi trimit la bugetul de stat de vreo 3 ori mai multe taxe si impozite decat unul cu salariul mediu pe economie, acele taxe cumulate pe tot parcursul vietii mele, nu va fi cat 10% din dosarul EADS. Nu va fi nici 1% din padurea rettrocedata in dosarul Truica-Hrebenciuc, pe care ii apara ca un scutier Tariceanu. Pot continua cu zeci de exemple. (apropo, sunt suspendat de la asigurarea nationala de sanatate, desi sunt cu platile la zi, dar aia e o poveste lunga)

    Iti spun ceva ce s-ar putea sa te doara, desi iti promit ca nu asta e scopul meu. Voi face asta pentru ca nu a facut-o generatia ta. Voi face asta pentru ca daca nu duc eu lupta asta, va trebui sa o duca copiii mei. Si imi doresc ca ei sa duca lupte mai inalte, in timp ce ei personal sa o duca mai bine decat mine. Crezi ca ar fi momentul sa terminam odata cu hotia?

    Sau, o fi mai usor sa spui ca m-a spalat Soros pe minti?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *