Satul omorât în Duminica Paştelui, omul care a fost spânzurat , după ce familia i-a fost siluită

La Mărcuşu. Acolo şi azi se vorbreşte despre tragedie. O poveste sau o istorie pe care nu o poţi uita uşor, mai ales când un sat întreg a murit. în Duminica Paştelui

Mărcuşu este un sat la margine de pădure, de unde Olteţul priveşte cuminte spre dealurile cu salcâm şi stejar, dealuri care se pierd cu vederea până dincolo de Şuşani. Dealuri cu stejari seculari, chiar unul stă semeţ, deasupra unui izvor, singurul de aici care a fost eliberat de sub muchia de pământ, prin copita unui cerb, ca multe alte ape de prin Vâlcea.

Mărcuşul Făureştilor însă nu e acelaşi de la 1780. Aici a trăit Catinca, nelegiuita sau răzvrătita codrilor. Aici a domnit şi Bonciu. Cel mai cunoscut haiduc, temut de Mavrogheni, omul care de la Balş şi până la Bălceşti stăpânea cu mintea şi cu puterea toată suflarea românească.

Bonciu era un flăcău uriaş, un voinic de aproape 2 metri şi care era declarat căpitanul satului Mărcuşu, sat de ţărani liberi, dezrobiţi, oamenii care îşi câştigaseră dreptul de a-şi munci propriul pământ fără a da socoteală boierimii. Ei plăteau o taxă modică stăpânirii, fie în bani, fie în vite, fie în cereale. Bonciu, fusese căpitan de plai al Imperiului şi se întorsese acasă la Mărcuşu, vrând să se lege de pământ şi să devină om de-al părţii, cu familie şi casă şi avere.

Numai că Mavroghenii fiind pe fundul sacului iar Vodă vrând să-şi cumpere tronul pentru alţi 5 ani de la turci veni cu văcăritul, albinăritul şi alte noi taxe, de 100 de ori mai mari pentru ţăranii liberi. Un bir de nesuportat şi care condamna la dispariţie şi robie pe cei din Mărcuşu. Case luate, vite achiziţionate, grâul confiscat. Pragul de revoltă în acea toamnă a fost atins iar oamenii au luat furcile dar şi puşcoace şi au reuşit să ajungă la Balş unde le era ţinută averea şi au pus pe fugă pe oamenii lui vodă şi şi-au recuperat bunurile. Bonciu era conducătorul sătenilor. Vodă a trimis spre iarnă din nou oşteni să atace Mărcuşu dar nu a reuşit. Bonciu reuşise să facă un sistem de apărare al satului, pe sistem austriac şi orice intervenţie era sortită eşecului. Satul a rezistat astfel până de aprilie.

În duminica Paştelui însă, nenorcirea s-a produs. Toată lumea era pe malul Olteţului, la danţuri şi zaiafet. Nimeni nu se aştepta că va fi cotropită liniştea sărbătorii sfinte. Doar şi vodă e creştin!

 Numai că vodă a apelat la osmalâi. Şi în amiaza duminiciii de Paşte, 1000 de gărzi păgâne au năvălit dinspre Bălceşti. Prăpăd. Femeile au încercat să fugă. Bărbaţii s-au luptat cu păgânii dar au fost copleşiti. Olteţul era roşu de atâta sânge. Au reuşit să scape mai multe femei. dar din păcate ai lui Bonciu şi el au fost prinşi de gărzi.

Toţi bărbaţii prinşi în viaţă au fost înjunghiaţi. Mama, sora şi fiica lui Bonciu au fost siluite şi apoi omorâte în faţa omului plin de răni. El a fost adus sub un ulm bătrân şi străpuns cu suliţele. Dar nu murea. Unul din oamenii lui Vodă a cerut să fie spânzurat ca să nu învie cumva mai încolo.

5 turci s-au chinuit să ridice trupul muribundului şi să-l lege de funie.

Satul a fost ars, vitele luate dar nu a reuşit să piară. Cele 20 de femei şi copii care au scăpat cu viaţă s-au reîntors după 3 ani la Mărcuşu şi au reclădit din case.

În timpul revoluţiei lui Tudor, satul a fost redenumit şi mai apoi în timpul lui Cuza satul a apărut în acte oficiale.

Ulmul jungheatului sau Ulmul spânzuratului cum mai este cunoscut, a rezistat până în anii 1970, când cei de la CAP au decis să-l taie. Nu se ştiu motivele, să fi fost teama că un nou Bonciu ar putea reapărea…la orizont?

Liviu POPESCU

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *