Satul fantomă din Stăneşti, acolo unde natura e într-un priveghi nesfârşit

O poartă scârţâie după o scurtă adiere de vânt, iar cireşii sălbăticiţi sunt trişti. Casele cu ochii scoşi, fără geamuri, nu mai au puls, nu mai au var, nu mai au nimic. Au murit…

Aşa cum a murit tot satul.

Cum treci de Roeşti şi te abaţi prin marea de pruni înfloriţi de pe malul Cernei, ajungi, după 7 km, pe drumul spre Măciuca, în Stăneşti. Localitatea care înmoaie relieful de Vâlcea, care lasă loc fagului pentru stejar, unde zambilele se închid pentru a lăsa lalelele să preia dansul.

E o comună frumoasă, cu oameni cuminţi, cu cireşi şi pruni, cu zumzet de albine, cu paltini bătrâni, este o poveste de demult, un basm readus în prezent şi proiectat în arhipeleagul de pruni ninşi întocmai unor mirese aşteptându-şi, pe 12970416_1085721614799217_865401315_ola porţi, ursitul.

Dar Stăneştiul are şi cel mai trist loc din judeţ, o tristeţe, un plâns crud, lacrimi care ies din pământ precum vulcanii şi scriu aceste rânduri.

Satul Guguleşti, de fapt un cătun aflat la doar doi km de strada principală, este primul sat mort, sat fantomatic, o împietrire a clipei, sus, pe dealul Şuieştiului.

Ne abatem din drum şi  începem să urcăm printr-o poiană lungă, unde greierii şi gâzele au început ritualul primăverii de aprilie. Se vede de departe acest mic sat, unul al istoriei, care vine de trei secole şi care a rămas fără suflare la capăt de drum.

Pentru că te opreşti blocat la intrare. O fântână ştirbă, cu ciutură nu se mişcă. Natura e încremenită. Prima casă, a doua, a treia… sunt morminte. Găuri mari în acoperişul de şiţă, porţile putrezite, corcoduşii plini de mărăcini, merii înfloriţi în lacrimi…

12946929_1085721594799219_379046252_oBănci cu muşchi şi bârne rupte. “Aici stătea tanti Floarea. A murit. Nea Doru, ţaţa Măria, tanti Viorica, nea Dumitru, moş Vasile, moş Teodor, Ilinca… aici au stat. Pe aceste bănci… în faţa acestor case”. S-au dus, pe rând, unul câte unul… Casele sunt goale, nu mai sunt nici pisici, nici găinile moţate, nici cocoşul arămiu, nici Grivei, nici Leuţu, nu mai e nimeni şi nimic.

Gardurile stau într-o rână, păpădiile sunt închise, natura toată e într-un priveghi. Satul a murit, scheletul lui năuc se miră că încă nu s-a făcut ţărână.

La margine de sat, stă biserica din Sălaj.  O biserică unde sunt îngropaţi toţi, şi tanti Floarea, şi nea Doru, şi Ilinca…

Biserica de lemn din satul Şuieşti a fost construită în 1658, în judeţul Sălaj, comuna Gâlgău. De acolo a fost transportată aici, peste munţi, prin dezmembrare, ca lemn de foc, să nu fie distrusă de autorităţile maghiare.

12953245_1085721704799208_1220979712_oDupă ce a funcţionat o perioadă în curtea liceului militar de la Breaza, a fost adusă de patriarhul Iustinian Marina, în 1950, în Stăneştii de Vâlcea.

Biserica este şi ea încremenită în curtea ei.

Dar parcă nu e totul pierdut. Primăria, împreună cu Arhiepiscopia Râmnicului, vrea să readucă viaţa aici, peste satul fantomă.

Încă de anul trecut, se lucrează la o mănăstire, Mănăstirea Sfântu Gheorghe, în memoria patriarhului Iustinian Marina. Şi atunci, poate că şi satul va avea o nouă viaţă, printr-un proiect îndrăzneţ al autorităţilor.

Cătunul părăsit din comuna vâlceană Stăneşti, situată lângă biserică de lemn adusă din Sălaj, ar putea să devină campus turistic pentru mănăstirea care se ridică în zonă.

“Acest cătun se află chiar pe drumul mănăstirii şi are case frumoase, vechi de peste 300 de ani, cu arhitectura oltenească a Vâlcii de mijloc, fiind ideal pentru cei care şi-ar dori să investească în turism monahal. Cătunul Guguleşti are, chiar la poarta bisericii,  case unicat, care, alături de biserica de lemn salvată de patriarhul Marina, 12953023_1085721708132541_1438422280_oformează chiar un complex muzeal. Primăria nu dispune de fonduri pentru renovarea acestora, dar un investitor în turism ar putea să facă asta şi nu ar fi o investiţie costisitoare”, spune primarul Ionel Michiu.

Şi atunci, poate din nou vor veni berzele, narcisele vor înflori, cireşii vor râde, tanti Floarea, nea Doru, Ilinca vor lua loc pe banca din faţa casei, prispele vor avea din nou muşcate roşii, un motan va fi din nou fugărit prin curte de un Grivei lăţos, iar cocoşul arămiu va suna adunarea dimineaţă la ora 4…

Mihai IONESCU

loading...

One comment

  • Georgiana

    Este satul meu, satul bunicilor mei, satul copilariei mele!!! Si nu este un sat fantoma!!!
    Primaria trebuia sa investeasca intr.un spital, unde sa fie ingrijiti batranii care au ridicat acest sat!!!
    Turism monahal??? Sa fim seriosi!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *