Satul ardelenesc care se vede din toată Vâlcea și care privește… toată Vâlcea

Județul Vâlcea pare că s-a construit în sus, în jos, spre est sau spre vest, în jurul unui munte. Unui versant frumos, pe care legendele îl dau a fi celebrul Kogayon. Noi îi spunem doar Cozia. Este muntele pe care l-a văzut prima data, când a înaintat spre Sarmisegetuza, Traian.

Este vârful de munte care se vede de la Drăgășani, de cum intri de la Dunare, spre Vâlcea, este ultimul munte, pe care îl atinge Oltul când iese din Defileu. Este un munte piramidal sau ca un con, mărginind Călimănești, Brezoiul, Racovița, Perișaniul, Berislăveștiul și Sălătrucel. Un frumos munte care domină sau centrează perfect județul, îl înfige pe hartă.

Dar dintre toate aceste așezări ale Coziei, una este distinctă. Este singura care urcă frumos ca o dantelă de case pe culmi, este și comuna care deține vârful Muntelui. Sălătrucel, comuna verde, a cascadelor Coziei, a fosilelor jurasice, a ferestrelor de piatră este așezarea care combină arhitectura Vâlcii, a Argeșului și geografia transilvană.

Pentru că în Sălătrucel există un sat special. Un sat azvârlit de secole pe tot versantul. O casă aici, una dincolo, o stână mică în stânga, o altă căsuță cu livadă în dreapta. Pe drumuri care urcă în serpentine. Case cu cerdacuri de lemn, case noi domnești, case vechi ca ale moților. Și pensiuni. Pentru că Șerbăneștiul cunoaste deja turism. Se construiesc complexe turistice, se ridică acele frumoase cabane de lemn. Pentru că stai în balconul muntelui și vezi jos Oltul și imediat deasupra relelul Coziei.

Ești la jumătatea dintre Olt și cerul Coziei. Aici ninge, când jos plouă. Aici înloresc corcodușii, când jos înfloresc merii. Aici e răcoare, când soarele de jos e torid. Aici la Șerbănești pe cer se văd acvilele.

Satul are în jur de 400 de suflete și vreo 150 de gospodării care se întind pe toată mantia Coziei. Casele se văd acolo deasupra, de la 20 de km depărtare de Sălătrucel. Se văd acele acoperișuri roșiatice, o Acropolă a județului,  care privește județul de la 1000 de metri altitudine.

Din păcate, acum o lună aici s-a petrecut și o tragedie. Un drum s-a surpat, 79 de gospodării au rămas izolate de drumul principal, fiind nevoie de un ocol pe drum de pământ, pe sub coama muntelui. Din păcate, nu e bun pentru ambulanțe. Deja problema se află pe masa guvernului. Pentru că deja sunt case afectate de alunecare, biserica e despărțită de cimitir. Dar cei din Șerbănești sunt oameni responsabili și solidari. Au sărit în ajutorul celor afectați și îi ajută la diverse cumpărături.

Dorel Ancuța, primarul din Sălătrucel, spune că situația alunecării este veche, ea a început acum trei ani, a informat despre ea dar autoritățile vâlcene nu au luat atunci măsuri. Era abia la început. Memoriul a ajuns la guvern.  Se caută soluții pentru a se remedia situația din acest superb sat.

Un sat al muntelui. Un sat care are case înfipte în mantaua Coziei.  Aici un temerar ridică un superb complex turistic și sunt peste tot noi case, noi cabane. Parcă omul, în nebunia lui, vrea să urce spre vârful Cozia, din aproape în aproape.

Am coborât din Șerbănești și sunt convins că abia acum a fost cunoscut acest sat. Un sat distinct, un sat parcă transmutat din Apuseni aici. Cu tot cu fânare, căpițe de fân, animale, oameni. Un sat care pictează muntele, deasupra Vâlcii.

Liviu POPESCU