Sâmbătă se redeschide cea mai frumoasă şosea a României – Transalpina

Sâmbătă, de la ora 8 00, se redeschide circulația rutieră pe Transalpina, între localitățile Rânca și Obârșia Lotrului, DN 67C (între km. 34+800-59+800).

Circulația este permisă numai în intervalul orar 8 00 -20 00 și se va desfășura cu următoarele restricții:

 -Masa maximă autorizată <7.5 tone,
-viteza maxim 30 km/h

Zeci de mii de autoturisme tranzitează, din vară şi până la finalul toamnei, cea mai înaltă şosea din România. Drumul a devenit atât de cunoscut prin faptul că este extrem de spectaculos, încât, an de an, la Rânca vin şi sute de turişti din întreaga Europă. Este vorba atât de ciclişti şi motociclişti, cât şi de şoferi care vor să parcurgă cu maşinile personale traseul care oferă peisaje nemaiîntâlnite în alte zone sau pe alte şosele montane din ţară şi din Europa.

Numărul spaţiilor de cazare de la Rânca a crescut, dar şi noua staţiune a Obârşiei este din ce în ce mai mare. De fapt, Polovragi, Baia de Fier, Vaideeni, Horezu depind de acest drum. Drumul care prezintă peisajul dur de la Urdele, dar şi minunile de la Oarja spre Valea Frumoasei. Deci, Transalpina, frumoasa regină a drumurilor vâlcene, din acest week -end, se oferă elegant turiştilor.

Raiul, dacă ar avea şosele care să umble hoinare printre îngeri, cu siguranţă ar clasa Transalpina printre favorite. De ce? Pentru că este drumul care te leagă direct de Dumnezeu prin trăire, prin spasmul interior, prin beţia ochiului, prin icoanele reliefului care se văd doar aici, pe Transalpina.

Nimeni nu are habar, atunci când părăseşte Obârşia Lotrului, ce va să urmeze doar după 30 de minute de mers alene pe firul limpede al Lotrului. Ce să urmeze? Dacă ai spune un peisaj de poveste de munte, ar fi prea puţin, dacă ai spune altarul cerului, din nou este prea puţin.

După doar 1 km de mers spre Petroşani, pe DN7A, un indicator în stânga arată sec spre Rânca sau DN67C. DN67C este un nume atât de banal pentru drumul visului, cel mai frumos drum din România, drumul care face găuri în nori şi te aruncă din verset în verset, ştiind clar faptul că, dacă poezia s-a născut undeva, doar pe Transalpina o putea face. De fapt, Transalpina este şi porţiunea dinspre Obârşia Lotrului spre Şugag şi Sebeş, dar aici Transalpina este doar frumoasă, până acolo, jos, spre Căpâlna Albei.

De aici însă, de cum treci Lotru şi mergi spre Rânca, te transformi din muritor în Zeu, din măruntul om primeşti aripi şi eşti invitat de sfinţi să stai cu ei la masă. Serpentinele brazilor pregătesc iniţierea. Dar trebuie să fii atent, acolo, departe în dreapta, crestele Parângului spun ce are să urmeze. Adică, divinitatea.

11358765_922214444483269_1055827874_n

După ce ai ieşit dintre brazi şi calci pe platou, filmul vieţii de sus se dezlănţuie ca într-un basm. Nu, nu e ca Transfăgărăşanul, o serie agitată de serpentine, este altceva, este un vals al şoselei, cu curbe largi, cu sensuri multe, pe un platou care te urcă de la 1.800 de metri la 2000. Puru, Muntinu, Parângul Mic, Urdele şi lista e lungă, sunt, de fapt, grădina de unde Adam a fost izgonit, probabil pentru că a vrut să simtă, într-un imens psalm, Transalpina.

Crâmpeiele de zăpadă care arată cicatricele iernii desenează o tablă imensă de şah, iar tu eşti campion, tu ai prima mutare, Dumnezeu o are pe a doua. Iar decorul este asigurat de albele oi, măgăruşii baljini şi ciobăneştii leneşi, care se uită apatic spre turistul care se învârte precum pământul, neştiind ce anume să pozeze mai întâi. Este orgie, izvoarele, lacurile, vârfurile de peste 2000 de metri, şoseaua arogantă, stâncile, zăpezile, iarba, jnepenii,  totul este o invitaţie la valsul nebun al cerului care se uneşte cu pământul în cel mai aprig amor de la geneză încoace.

11329582_922215104483203_1848306355_n

Şi nu se termină totul aici. Când pare că se atingedeja abisul, o forţă tanatică te împinge brusc spre serpentinele Urdelor, spre 2.100 de metri, mergând la braţ cu o prăpastie fără fund, nu de alta, dar nu e cazul să vezi flăcările iadului. Nu ai cum! Deşi e sfârşit de mai şi început de iunie, aici poate ninge. Iar păpădiile fugite de acasă de la şes, abia scot frunzele să pipăie pământul. Doar brânduşele de pe Fratoşteanu spun că sunt şi ele fugite din curţile de pe dealurile Vâlcii de jos.

De la Urdele, Transalpina te lasă, şerpuit, la Rânca. Aici trebuie să te dezmorţeşti şi, dacă nu ieşi din beţie, cu siguranţă te vor trezi pădurile de mesteceni de pe drumul spre Novaci.

Dar mai e ceva. Transalpina de după Rânca se transformă în parapantă, şi, dacă nu eşti atent, zbori (doar cu mintea şi văzul) spre podişul getic. Atunci devii Dumnezeu şi priveşti lumea lor, a muritorilor de jos.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *