Sălătrucel tot mai aproape de a deveni o stațiune turistică
Asta după ce primarul Dorel Ancuța a semnat și extinderea rețelelor de apă și canalizare în toată localitate, condiții obligatorii pentru ca Sălătrucel să poată trece la pasul următor pentru atestare turistică.
”Este vorba de fonduri europene. Am atras exact pentru ce aceam nevoie, apă și canalizare, adică acele condiții elementare de care au nevoie nu doar locuitorii ci și investitorii în turism, aceia care doresc să ridice aici pensiuni. Și vreau să spun că aceste cereri sunt din ce în ce mai mari. Garantat în următorii 4 ani, Sălătrucel va deveni o stațiune turistică”, spune Ancuța.
Cu peste 10 structuri de cazare, cu alte 10 în diferite faze de proiectare, comuna Sălătrucel se înscrie clar pe drumul de a deveni o nouă stațiune montană în Vâlcea. Era normal, că localitatea care deține Vârful Cozia și cele mai frumoase cascade din masiv să devină o stațiune turistică.
Este cum am mai spus noi, localitatea care vede toată Vâlcea și care se vede din toată Vâlcea. Anul 2023 poate fi definit un an cert al consolidării turistice în comuna Sălătrucel, localitatea apărând pe harta Ministerului Turismului. Iar în ianurie – mai, deja cifrele sunt promitățoare. Când ai alături vecinătatea Călimăneștiului, stațiunea de top a României, nu ai cum să rămâi mai prejos.
Cum poate fi valorficat muntele? Simplu, reinventând tradițiile spune edilul din Sălătrucel, comună care deține cel mai cunsocut versant al județului – Cozia.
”Campionatul National al Romaniei, se organizeaza la noi, la Cozia, în Valcea între 13 și 19 iulie. Cozia este situat în mijlocul României, în comuna Sălătrucele și a fost în urmă cu mai bine de 10 ani Scena Competiției Române de Parapantă. Să reînviem împreună paginile de istorie. Piloții străini sunt bineveniți să concureze alături de piloții români de top”, menționeză primarul din Sălătrucel
În fiecare zi, traseul pe care concurenţii trebuie să îl parcurgă şi să îl termine în cel mai scurt timp va fi stabilit în funcţie de condiţiile meteorologice. Concurentul care parcurge traseul în cel mai scurt timp câştigă maximul de puncte în aceea zi, iar aceste puncte se cumulează până la sfârşitul competiţiei. Pilotul care acumulează cele mai multe puncte cumulate în toate zilele de concurs este desemnat câştigător şi obţine titlul de campion naţional.
La clasa cluburi sunt înscrişi câte 5 piloţi de la fiecare club. Punctele strânse de fiecare pilot se vor cumula, dând rezultatul final. Bineînţeles, va câştiga clubul cu cele mai multe puncte.
Campionatul Naţional de Parapantă, arăta Bogdan Oprea, oferă posibilitatea piloţilor să se califice la Campionatele Europene şi Mondiale de Parapantă. Participând la acest concurs, piloţii acumulează puncte internaţionale care îi plasează pe o grilă de concurs în competiţiile internaţionale. Cu cât un pilot acumulează mai multe puncte, cu atât are şanse mai mari să se califice la campionatele europene sau mondiale.