Să fie statul român mai calibrat decât statul polonez, slovac sau american? Bine ar fi

România are toate șansele de a ieși din acest atac uriaș din exterior, prin interior, de a ieși bine, șifonată ce-i drept, cu un război civil social înghețat dar cu democrația salvată și scăpată pentru moment de autoritarism. Deși a fost cea mai atacată țară din blocul răsăritean de radicalismul mistic de dreapta promovat la Kremlin.

Este drept că semnele au fost vizibile în această toamnă, încă de la debutul ei politic. Doar cine nu a vrut să vadă iar aici este de întrebat serviciile secrete, ce rapoarte au pe tema lui 14 octombrie la Iași, la Sărbătoarea Paraschievei. Pentru că era vizibil pentru oricine că acolo se pregătește ceva.

Numărul de pelerini de la Paraschieva a fost de 5 ori (!!!) mai mare decât era de obicei. În contextul în care România, din punct de vedere economic, nu evoluează rău, gradul de sărăcie este unul scăzut, simbolurile creștine nu sunt afectate, avem o foarte mică minoritate musulmană a imigranților, nu avem căsătorii LGTB. Deci osatura creștină a poporului nu era sub asediu. Atunci de ce mulțimea asta?  Pentru că trebuia propagat un mesaj. În toată România. Un misticism care era musai să meargă pe toate rețelele de socializare în toate direcțiile. Și cum o poți face cel mai bine când ai la un loc 2 milioane de pelerini care pot deveni nuclee de propagandă, involuntar?

Atacul statului democrat așa a început. A beneficiat și de un suport uriaș, PNL și PSD și-au trimis reprezentanți două figuri fără charismă, plus că s-au mai și luat la harță în campanie. Ca să nu mai spunem de nenorocirea aia neinspirată de carte promovată ostentativ pe toate cărările.  Terenul era așadar liber pentru o propagandă uriașă pentru un curent non democratic, absolutist mistic și conspiraționist, cu un personaj care să rezoneze, să vibreze pe înțelesul maselor. Am uitat să spunem și faptul că la Cotroceni se afla în funcție, chiar cel mai respingător șef de stat.

România a intrat ”voluntar” în capcana perversă pe care Rusia probabil sau oricum, zona neagră, a unui extremism periculos, radical și antidemocratic îl pregătea. Asta s-a bazat și stimularea unei categorii vaste, vulnerabile emoțional, cu educație precară, miuncitori din diaspora care trăiesc fără familii aproape, fără copii, la periferiile infracționale ale marilor orașe europene.

Totul era absolut pregătit pentru a da lovitura de grație statului tânăr democrat român. Să ne înțelegem, în niciun alt stat european de răsărit nu s-a mai întâmplat așa ceva. La scara asta. O singură ispravă a mai avut loc, cu reușite din păcate. Brexitul. Și vorbim de națiunea britanică, veche de când lumea, dar care a fost manipulată și făcută țăndări la Brexit. Noi am scapat de data asta.

În România se testase totuși acest model, pe sub radar, prin rețele de socializare, la scară mică însă, în 2020, când ne-am trezit cu o formațiune AUR, de care nimeni nu auzise, în parlament. Formațiune promovată pe ascuns, pe rețele de socializare, cu algoritmi și care a exploatat vulnerabilitățile unei categorii sociale.

Din fericire, odată scoși la lumină, din zona de gherilă, imediat pălesc. Acești vampiri politici se ofilesc, în lumina zilei. Așa s-a întâmplat și cu Georgescu, fenomenul underground prin care se pregătea cea mai dură lovitură de stat democratic în România. Scos imediat la lumină după seara de 24 noiembrie, presa și societatea civilă care fuseseră prinse pe picior greșit, au demarat o amplă operațiune de demascare, dezgolire și supraviețuire. Au grăbit statul român să iasă de amorțeală și să funcționeze.

Așa s-a ajuns ca în două săptămâni să fie parată lovitură, statul să se replieze și să înceapă o curățenie, în paralel cu lămurirea populației. Și scoaterea din starea de șoc.

Cel puțin până în prezent s-a reușit. E foarte greu pentru că ai două zone toxice spre care populație baleiază. Ai zona periculoasă a fenomenului extremist practicat de georgescu, simion și niște forme politice fără substanță într-o parte. De cealaltă parte ai două partide mari care au condus România alternativ sau împreună dar care au dezamăgit, nu neapărat economic. Ci prin  corupție, prin menținerea unui sistem clientelar, pe bază de loialități și indulgențe, care a scârbit electoratul. Culminând cu ultimii doi candidați – semidoctul Ciucă și cocalarul Ciolacu. Aici a fost greu. De a smulge populația din zona septică a suveranismului/extremismului și de a-l duce spre un echilibru. Dar cu ce?

De aceea este foarte important de văzut două elemente, în viitor. Prezența la vot, în mai și scorul cu care va câștiga fie Nicușor Dan, fie Crin Antonescu alegerile.  Sunt cei doi, singurii care pot deveni șefi de stat. Pentru că la o prezență decentă la vot, înseamnă că românii, dincolo de zona patologică, au prins mesajul de ajutor al democrației și au ieșit la vot. Nu un vot pentru cele două personaje sau partide. Ci o salvgardare. Bun. Iar al doilea element este ”Contrareforma” pe care clasa politică trebuie să o facă. PSD și PNL trebuie Reloaded. Ciolacu pas în spate, baroni, figuri triste din PNL și PSD trebuie să iasă discret din peisaj. Așa cum PNL l-a găsit pe Bolojan care a stopat hemoragia și pregăteste contrareforma în PNL, acest lucru trebuie să îl joace și PSD. Bun, au ales o cale europeană atunci să țină de ea. Să-și facă partidul frecventabil dar cu figuri noi și să renunțe la izmenismele patriarhal ipocrite.

Greu, dar nu imposibil. Statul român, mă refer la CCR, BEC, Parchete, IPJ, ANAF și-au făcut treaba în acest film horror al României. Au salvat România de a deveni Slovacia lui Fico, Ungaria lui Orban, Polonia de acum 3 ani, a PiS-ului, au salvat România de deveni trumpistă. Jos pălăria pentru statul român aici. Grație și societății cvile și mass -mediei care s-au urnit după 24 noiembrie.

PNL, PSD și USR chiar sunt în fața examenului lor. Dacă nu se vor reseta, vor dispărea. 2028 nu mai este anul în care să existe Ciolacu pe scenă. Iar la PNL, Rareș, Turcani, etc trebuie să dispară. O nouă generație de politicieni, școliți tineri trebuie să intre în joc. Altfel, fratele lui georgescu, oricare ar fi ăla, ne va zâmbi pe după gard peste 4 ani. Iar eu nu o voi mai lua de la capăt. Voi fi plecat din țară

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *