Runcu va fi viitoare destinaţie pentru ansamble imobliare şi agro-turims, consideră administraţia locală

Suntem legaţi de comuna Runcu mai mult, mai intens decât ştim noi, suntem legaţi de această matrice, suntem poate şi noi, atinşi de îngerii care au construit această aşezare, la marginea de sus, a Râmnicului.

Sunt lacuri unde luna se sparge în cioburi, sunt păduri de carpen şi fag, sunt ierburi magice care aduc norocul în destin, sunt comori care lucesc în întuneric noaptea, aur îngropat acum veacuri, sunt legende ale timpului străvechi. Aici, la marginea Runcului, dacă asculţi liniştea, nu ai cum să nu auzi cântul naturii.

La Runcu s-a revărsat frumosul, e un mic Olimp al Râmniculu, unde zeii de aici s-au transformat în cireşi şi meri, pe toate dealurile înconujurate de pădure. Aici, totul are un contur mitologic.

De aceea primăria consideră că următorii ani, Runcu va deveni o destinaţie pentru cei care doresc o locuintă de vacanţă.

„Deja sunt bucureşteni, din zona de sud a României care au optat pentru case şi terenuri la Runcu. Vor în natură, cât mai aproape de pădure, vor linişte, relaxare, aer curat dar şi o destinaţie aproape de oraş. Şi suntem la 15 km de Râmnicu Vâlcea, oraş care de altfel se vede foarte bine de aici de sus. Suntem interesaţi pentru a deschide localitatea spre toţi cei care vor să dezvolte aici, o zonă imobiliară, elegantă, de bun simţ şi în respect pentru natură”, spune primarul Vasile Stoica.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *